Acuze grave la Kiev: Se vrea eliminarea fizică a Iuliei Timoșenko

369
Acuze grave la Kiev: Se vrea eliminarea fizică a Iuliei Timoșenko - iuliatimosenko-1331909986.jpg
Regimul ucrainean împiedică tratamentul medical al opozantei Iulia Timoșenko, care suferă de dureri de spate în închisoare, într-o tentativă de a o "elimina fizic", a acuzat joi partidul acesteia în Parlament, transmite AFP.

Decizia de a o trata pe fosta prim-ministru în închisoare și nu într-o clinică specializată "dovedește intenția de a o elimina fizic pe principala adversară a președintelui Viktor Ianukovici", a declarat partidul într-o petiție citită în fața parlamentarilor de către deputatul Serghi Sobolev. "Oficialii i-au propus Iuliei Timoșenko să i se facă o puncție în măduva osoasă în închisoare. (...) A realiza o procedură neurochirurgicală atât de complicată într-o celulă de închisoare este inacceptabil și se aseamănă mai mult cu o tentativă de omor", a adăugat acesta.

Avocații lui Timoșenko au afirmat că medici de la clinica berlineză Charite au examinat-o pe aceasta în februarie recomandând "spitalizarea" ei într-o "clinică în afara închisorii". Administrația penitenciarului susține la rândul său că medicii germani și colegii lor ucraineni i-au propus lui Timoșenko un program de tratament în închisoare și aceasta a refuzat, insistând să fie tratată în clinica Charite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3441 secunde