Alegeri locale cu valoare de test în Marea Britanie, pe fondul tensiunilor generate de Brexit

146
Alegeri locale cu valoare  de test în Marea Britanie,  pe fondul tensiunilor  generate de Brexit - alegeri-1493898091.jpg

Articole recomandate

Alegătorii din Marea Britanie au fost chemați, ieri, la urne pentru alegeri locale având valoare de test pentru premierul Theresa May, în plină tensiune cu Bruxellesul asupra Brexit, în cadrul cărora urmează să fie reînnoite aproape 5.000 de mandate în consiliile locale, relatează AFP.

Din Anglia până în Scoția, trecând prin Țara Galilor, birourile de vot s-au deschis la ora locală 07:00 (06:00 GMT) și au rămas deschise până la ora 22:00, rezultatul fiind așteptat în cursul zilei de astăzi.

Aceste alegeri intervin la mai puțin de un an de la referendumul istoric din 23 iunie 2016 privind ieșirea din Uniunea Europeană, al cărui rezultat divizează în continuare profund societatea britanică.

Scrutinul se derulează numai cu cinci săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate convocate de Theresa May, care speră să-și consolideze majoritatea în parlament, înainte de a se lansa în negocierile asupra Brexit cu Bruxellesul, care se prefigurează deja să fie dificile, informează Agerpres.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a subliniat, miercuri, că ieșirea din familia europeană nu se va întâmpla "rapid și fără durere". În replică, premierul conservator britanic a acuzat că oficialii europeni vor să influențeze rezultatul legislativelor din 8 iunie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9482 secunde