Angela Merkel: Uniunea politică este misiunea Europei pentru următorii 10 ani

352
Angela Merkel: Uniunea politică este misiunea Europei pentru următorii 10 ani - angelamerkel-1327416378.jpg
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, în cadrul unei manifestări consacrate celebrării a zece ani de la introducerea monedei euro, că realizarea unei uniuni politice în Europa constituie "misiunea politică a următorilor zece ani", recunoscând totodată că obiectivul nu va fi ușor de realizat, transmite AFP.

"Trebuie să vă spun că, din punctul meu de vedere, misiunea politică a următorilor zece ani este să punem în funcțiune această uniune politică", consideră doamna Merkel. "Dar nu va fi atât de ușor", a avertizat ea, în contextul în care zona euro se luptă cu criza datoriilor.

Cu această ocazie, cancelarul german a cerut din nou partenerilor săi europeni să acorde mai multă atenție disciplinei bugetare. "Nu este ceva ce Germania a inventat pentru a produce altora neplăceri, este cheia pentru a face Europa mai rezistentă în viitor", a precizat ea, referindu-se la exigențele austerității și ale rigorii bugetare.

Pe lângă rigoarea bugetară, cancelarul german a promis să se dedice și ameliorării competiti-vității zonei euro în ansamblul său, estimând că "cele două probleme se intercondiționează reciproc și trebuie rezolvate împreună".

În opinia doamnei Merkel, "ideea unei monede comune a fost corectă" în momentul creării sale, "la fel cum este și în prezent".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 Ianuarie 2012
Stire din Actual : Big Ben  se înclină  ca turnul  din Pisa
Pagina a fost generata in 0.8648 secunde