Antonio Guterres: „Locuitorii din Gaza trăiesc o catastrofă umanitară monumentală”

4909
Antonio Guterres: „Locuitorii din Gaza trăiesc o catastrofă umanitară monumentală” - 1-1701334073.jpg

Articole de la același autor

Locuitorii din Gaza trăiesc o catastrofă umanitară monumentală, în pofida licăririi speranţei aduse de armistiţiul între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, a denunţat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a cerut o încetare a focului umanitară veritabilă, informează agenţia France Presse.

„Populaţia din Gaza trăieşte în mijlocul unei catastrofe umanitare monumentale, sub ochii lumii. Nu trebuie să închidem ochii la această situaţie”, a declarat Antonio Guterres în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

„Negocieri intense au loc pentru a prelungi armistiţiul - lucru pe care îl salutăm sincer -, dar noi credem că avem nevoie de o veritabilă încetare a focului umanitară”, a adăugat el, reamintind că 80% din populaţia din Gaza a fost strămutată de la începutul acestui conflict.

Volumul ajutorului care ajunge la palestinienii din Gaza este încă insuficient pentru a răspunde nevoilor celor peste 2 milioane de persoane, a insistat secretarul general al ONU. El a cerut din nou deschiderea altor puncte de trecere către Fâşia Gaza în plus faţă de cel de la Rafah.

„Trebuie să ne asigurăm că locuitorii regiunii vor avea în cele din urmă un orizont al speranţei - mergând într-o manieră hotărâtă şi ireversibilă către o soluţie cu două state, pe baza rezoluţiilor ONU şi a dreptului internaţional, cu Israel şi Palestina trăind alături în pace şi securitate”, a accentuat Antonio Guterres.

El a condamnat încă o dată atacurile odioase ale Hamas comise în 7 octombrie, care au constituit cauza actualului război, şi a cerut eliberarea tuturor ostaticilor, imediat şi necondiţionat.

XXX

Israelul a respins apelurile în favoarea unei încetări permanente a focului în războiul din Gaza în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

„Oricine susţine o încetare a focului sprijină, în principiu, continuarea domniei terorii de către Hamas în Gaza”, a declarat ambasadorul israelian Gilad Erdan.

„Israelul nu îşi poate proteja cetăţenii printr-o încetare a focului. Nu se poate cere încetarea focului şi, în acelaşi timp, pretinde că suntem în căutarea unei soluţii a conflictului”, a adăugat el, remarcând că Hamas nu este un partener pentru o pace de încredere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4621 secunde