"Apocalipsa" mayașă: 15.000 de vizitatori așteptați la Chichen Itzá

153
Chichen Itzá, unul din siturile arheologice cele mai reprezentative ale civilizației maya din sud-estul Mexicului, se pregătește să primească între 15.000 și 20.000 de vizitatori în această vineri pentru a marca începutul unei noi ere din calendarul mayaș, au anunțat responsabili.

"Ne așteptăm la între 15.000 și 20.000 de vizitatori în această vineri", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Institutului Național de Antropologie și Istorie, responsabil pentru conservarea patrimoniului natural al țării.

"Va fi o zi de vizită normală la ore obișnuite", a precizat el, indicând că nu sunt prevăzute nici ceremonii și nici demersuri particulare pentru sfârșitul acestui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de unii ca o profeție a sfârșitului lumii.

Cu toate acestea, institutul s-a declarat conștient că Chichen Itzá și piramida sa maiestuoasă Kukulkan vor atrage o afluență comparabilă cu festivitățile de echinocțiu, când mulțimi de vizitatori vin să urmărească jocul primelor raze ale primăverii pe construcțiile milenare de piatră.

Joi, mii de vizitatori, dintre care mulți străini, au vizitat situl unde aveau loc în mod excepțional dansuri prehispanice.

O mare mulțime de vizitatori este așteptată la alte situri arheologice din sud-estul Mexicului, din Guatemala, Salvador și Honduras. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Mai 2012
Stire din Fun : Panici și crize mondiale
Vineri, 11 Noiembrie 2011
Stire din Social : 11.11.2011 - Ziua marilor schimbări
Pagina a fost generata in 0.2285 secunde