Armata SUA va instala un radar și un telescop spațial pe teritoriul Australiei

207
Armata SUA  va instala un radar  și un telescop spațial pe teritoriul Australiei - telescopsua-1352929484.jpg
Armata americană va instala pe teritoriul australian un radar puternic și un telescop spațial, potrivit unui acord încheiat, ieri, între cele două țări. 


Instalarea unui radar în bandă C (frecvență de la 300 de megahertzi până la 1 gigahertz) "va contribui considerabil la supravegherea deșeurilor spațiale în partea noastră de lume", a declarat ministrul australian al Apărării, Stephen Smith, în cadrul unei conferințe de presă la Perth.

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, aflat în vizită în Australia, a calificat această măsură drept un "progres major în cooperarea bilaterală" și drept o "nouă frontieră importantă în reechilibrarea Statelor Unite către regiunea Asia-Pacific".

Aceasta este prima dată când un astfel de radar al forțelor aeriene ale Statelor Unite este amplasat în emisfera sudică, ceea ce le permite americanilor să supravegheze îndeaproape deșeurile spațiale și lansările de rachete din China, a precizat un oficial american sub acoperirea anonimatului.

Teritoriul australian va găzdui, de asemenea, un nou telescop de supraveghere conceput pentru a urmări obiectele mici "la altitudini spațiale profunde", respectiv până la 35.000 de kilometri distanță, potrivit oficialilor americani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3549 secunde