Atacurile împotriva ISIS vor fi accelerate

108
Atacurile împotriva ISIS vor fi accelerate - atacurileimpotrivaisis-1453387739.jpg

Articole recomandate

Președintele francez, Francois Hollande, a anunțat ieri că ritmul loviturilor aeriene ale aliaților împotriva organizației Statul Islamic (SI) în Irak și Siria va fi "accelerat", relatează AFP

"Ritmul intervențiilor va fi accelerat și Franța va participa la ele", a declarat șeful statului francez în cadrul unei întâlniri cu corpul diplomatic la Palatul Elysee, la o zi după o reuniune la Paris a miniștrilor apărării din șapte principale țări participante la coaliția împotriva SI.

Strategia, reafirmată în cadrul acestei reuniuni, "prevede eliberarea orașelor Raqa, din Siria și Mosul din Irak, deoarece acolo se află centrele comandamentelor Statului Islamic", a precizat Hollande.

Francois Hollande a menționat că, în cursul acestei reuniuni, și-a reafirmat dorința "de a sprijini forțele arabe și kurde care luptă împotriva Daech (Statul Islamic) la sol".

"Și este necesar, dacă vrem ca aceste orașe și ansamblul teritoriilor sirian și irakian să poată fi eliberate. Franța nu este inamicul niciunui popor, niciunei religii, niciunei civilizații, dar ea are un adversar care este unul comun: terorismul jihadist", a mai spus președintele francez.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 27 Decembrie 2015
Stire din Actual : ISIS recrutează...pe Facebook!
Marţi, 22 Decembrie 2015
Stire din Sănătate : Planul de naștere de la Isis
Pagina a fost generata in 1.0923 secunde