Atentate teroriste în SUA: trei morți și peste o sută de răniți

400
1
Două explozii au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din Boston. Bilanțul preliminar al atentatelor este de cel puțin trei morți și 144 de răniți, conform unor surse medicale și poliției, relatează CNN. Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanță, potrivit șefului poliției din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunțat că bilanțul a crescut de la doi la trei morți.

Printre morți se numără și un copil, în vârstă de opt ani, alți opt minori primind îngrijiri medicale, conform Boston Globe.

Cel puțin zece persoane rănite au membrele amputate, potrivit unui expert în terorism.

Încă două dispozitive explozive au fost depistate în Boston și au fost dezamorsate, au anunțat surse din cadrul serviciilor de intervenție citate de CNN. Sursele citate nu au oferit detalii despre zonele în care au fost depistate celelalte două dispozitive explo-zive, dar două hoteluri din apropriere au fost evacuate după exploziile de la maraton, informează Mediafax.

Administrația federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare după atacurile din Boston, iar autorii vor fi aduși în fața justiției, afirmă președintele Barack Obama.

"Încă nu știm cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii și de ce au făcut asta; vor fi aduși în fața justiției", a declarat Obama, precizând că Administrația federală pune la dis-poziție toate resursele pentru ajutarea autori-tăților statale și locale din Massachusetts.

"Eu și Michelle suntem alături în rugăciuni de victimele acestor evenimente", a precizat Obama.

Biroul Federal de Investigații din SUA consideră "atacuri teroriste" exploziile din Boston, afirmă surse oficiale, citate de CNN. Anchetatorii FBI nu au stabilit încă dacă este vorba de un complot terorist intern sau de unul internațional.

Janet Napolitano, secretarul american pentru Securitatea Internă, și directorul FBI îl țin la curent pe președinte în legătură cu evenimentele din Boston și cu situația securității Statelor Unite. Obama a cerut autorităților federale să ofere întregul sprijin autorităților statale după atentatele din Boston. Deasupra orașului Boston au fost instituite restricții de trafic aerian ca urmare a exploziilor. De asemenea, autoritățile au sporit securitatea în New York și Washington DC. Sistemul de telefonie mobilă a fost oprit temporar la Boston pentru a se evita detonarea vreunui dispozitiv exploziv prin telefon.

Un suspect în cazul atentatelor comise în Boston a fost reținut, fiind un saudit în vârstă de 20 de ani care se află la un spital din oraș, afirmă surse citate de ziarul New York Post. Nu se știe cu claritate dacă suspectul a fost rănit în atentate sau a suferit un șoc traumatic.

Comentează știrea

admirator
17 aprilie 2013
este pacat

ca sunt astfel de nebuni! oamenii nevinovati platesc pentru cretinismele ideologice ale nebunilor... Un gand pios pemtru victime si familiile lor. Dar problema e foarte spinoasa, pentru ca SUA si-au reorganizat serviciile secrete dupa 11 septembrie. Cum de a fost posibil asa ceva? Au fost total depasiti de evenimente. Si asta e foarte grav.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3441 secunde