Avion AIRBUS, aterizare cu un singur motor! "Ştim că acest lucru a fost neliniştitor"

203
Avion AIRBUS, aterizare cu un singur motor!

Articole de la același autor

Piloţii unui zbor al companiei Qantas Airways au oprit unul dintre cele două motoare ale unui avion Airbus după o problemă apărută luni seară în timp ce se apropiau de Perth, dar aeronava a aterizat în cele din urmă în siguranţă, a declarat marţi compania aeriană pentru Reuters, citată de News.ro.


Aeronava Airbus A330-200, care venea de la Melbourne, a solicitat o aterizare prioritară şi a rulat cu un singur motor funcţional până la poarta de debarcare, a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene din Australia.


Presa australiană redă mărturii ale pasagerilor care au declarat că au auzit un zgomot puternic sau o lovitură într-o parte a avionului.


„Ştim că acest lucru a fost neliniştitor pentru clienţii aflaţi la bord şi le mulţumim pentru cooperare şi înţelegere”, a declarat Qantas.Inginerii companiei inspectează aeronava, a precizat transportatorul.


Defecţiunile motoarelor sunt evenimente rare, dar avioanele cu două motoare sunt proiectate să zboare cu un singur motor, iar piloţii sunt instruiţi în acest sens.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6468 secunde