Bani europeni pentru familiile care nu își permit să își repare casele. Când ar putea fi primite voucherele

217
Bani europeni pentru familiile care nu își permit să își repare casele. Când ar putea fi primite voucherele - bani-1666967670.jpg

Articole de la același autor

Multe familii din România abia găsesc resurse pentru a trăi de la o zi la alta, iar renovarea casei este doar un plan la care poate nici nu îndrăznesc să viseze. Acum, însă, aproximativ un sfert de milion de români ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei. Banii vor putea fi folosiți pentru renovarea casei și înlocuirea electrocasnicelor, potrivit Gândul

Autoritățile au anunțat că noile vouchere vor ajunge la persoanele care nu pot munci, bătrânii fără sprijin și la familiile care au mai mult de cinci copii. Măsura se va aplica din 2023, dar până atunci trebuie aprobată și de Comisia Europeană..



Ajutor financiar de 4.000 de lei pentru refacerea locuințelor

Proprietarul casei a povestit că se teme pentru viața locatarilor săi, pentru că pereții sunt din ce în ce mai șubrezi iar acoperișul a început să se lase. A ajuns și la urechile lor vestea că statul are de gând să le dea familiilor sărace, cu mulți copii, câte un ajutor financiar de 4.000 de lei pentru refacerea locuințelor și dotarea lor cu electrocasnice, iar gândul bărbaților din gospodărie zboară deja spre a-i folosi la consolidarea construcției.

Casa în care trăiesc cele opt suflete stă să cadă, iar odaia de la drum a ajuns de nelocuit, deja, din cauza crăpăturilor din pereți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6109 secunde