Bătaie cu înjunghieri și împușcături din cauza unor prostituate

699
Patru persoane au ajuns la spital în urma unei altercații care a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din municipiul Constanța, tinerii având plăgi produse prin înjunghiere, dar și prin împușcare.
Conflictul a izbucnit între un grup de români și unul de chinezi, pe strada Caraiman. Din câte se pare, chinezii, care erau în stare de ebrietate, s-au dus în locul respectiv pentru a lua câteva prostituate cu care să se distreze, însă nu au căzut de comun acord cu proxeneții acestora.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că unul dintre cetățenii chinezi a folosit, pentru a se apăra, o armă cu bile de cauciuc, pe care o deține legal, dar urmează să se stabilească dacă a și fost folosită în mod legal. În timpul scandalului au fost trase cinci focuri de armă.
La rândul lor, românii au scos cuțitele și i-au înjunghiat pe doi dintre străini.
Astfel, în urma conflictului, doi cetățeni chinezi au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța cu plăgi înjunghiate în abdomen.
Ei au fost internați sub supraveghere medicală, dar starea lor este stabilă.
La scurt timp, la spital au ajuns și Sali Faredin, în vârstă de 38 de ani și Ecrem Memet, de 28 de ani, din Constanța, ambii de etnie romă.
Cel de-al doilea avea o plagă toraco-abdominală dreaptă provocată prin împușcare. El a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii i-au extras o bilă de cauciuc.
Oamenii legii încearcă să stabilească motivul scandalului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, unul dintre cetățenii chinezi nu a putut fi audiat întrucât nu cunoaște limba română și nici o limbă de circulație internațională. Cercetările continuă, iar pistolul, marca Reck, a fost ridicat de polițiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8905 secunde