Concurs Biserica exclude împărtășania cu lingurițe de unică folosință!

492

Articole de la același autor

Potrivit catehismului ortodox, Sfânta Împărtășanie este una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, prin care se primesc, sub chipul pâinii și al vinului, însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Vinul folosit trebuie să fie roșu și curat, iar pâinea, din grâu.

Nu este pentru prima dată, mai ales în preajma marilor sărbători religioase, când cititorii atrag atenția asupra riscului pe care consideră că îl prezintă practica Bisericii Ortodoxe de împărtășire a tuturor credincioșilor cu aceeași linguriță. Atenționați de personalul medical că se expun, astfel, pericolului de contaminare cu diverse boli, mulți părinți nu-și mai lasă copiii să se împărtășească, deși o fac cu strângere de inimă. Ei sunt de părere că legislația de sănătate publică ar trebui să cuprindă și reglementări cu privire la acest ritual.

"Chiar dacă aleșii noștri au acum alte bătăi de cap, eu cred că noul Parlament va trebui să-și facă timp și să modifice legile care țin de sănătatea publică. Și mă refer, în concret, la felul cum se face împărtășania. Adică, din același vas, chiar dacă este considerat sfânt, cu aceeași linguriță, la fel de sfântă, sunt… serviți toți credincioși, de la bebeluș până la cel de o sută de ani. Regulile medicale se bat cap în cap cu cele bisericești și eu cred că numai o lege sau niște reguli ale mai marilor Bisericii ar putea să facă ordine în această situație. Este o situație foarte delicată și, la câte boli sunt acum, chiar nu înțeleg de ce nu se acceptă lingurițele de unică folosință, nu doar la copii, ci la toți credincioșii. Sau să se procedeze ca la catolici! Îmi permit să-i rog pe mai marii Bisericii Ortodoxe Române să analizeze cu seriozitate această chestiune" - Lucreția Ivan, 36 ani, din Constanța.

Sfânta Împărtășanie nu se dă nimănui cu forța
"Problema asta am mai avut-o când eram protopop" - ne-a explicat preotul paroh Vasile Vasile, de la Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva din Năvodari, făcând precizarea că Sfânta Împărtășanie nu se dă nimănui cu forța și nici acelora care nu sunt conștienți de ceea ce semnifică ea, fie că sunt bolnavi sau sănătoși. Numită de Părinții Bisericii "arvuna vieții veșnice", Sfânta Împărtășanie este Sfânta Taină prin care, sub chipul pâinii și al vinului sfințite, credinciosul se împărtășește cu însuși trupul și sângele Mântuitorului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Ne unim cu Dumnezeu prin Împărtășanie și devenim din această viață fii ai Împărăției cerurilor.

Nimeni nu s-a îmbolnăvit până acum
Biserica trebuie să conducă oamenii spre credință. În ceea ce privește ritualul actual al Sfintei Împărtășanii, preotul paroh Vasile Vasile nu are cunoștință ca cineva să se fi îmbolnăvit până acum după ce a primit-o. "De mii de ani de când suntem noi, creștinii, și ne îm-părtășim nu s-a întâmplat nici măcar un caz de îmbolnăvire de la Sfânta Împărtășanie. Nici nu ar fi posibil acest lucru, întrucât Sfânta împărtășanie se dă pentru viață, nu pentru moarte. Toate rugăciunile care se fac pentru om sunt pentru viață. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui de la păcat".

În ceea ce privește propunerea ca împărtășania să fie făcută cu lingurițe de unică folosință, știe că această alternativă este exclusă. "Dacă plecăm din start cu suspiciuni de acest fel, înseamnă că nu ne folosește credința. «Iar voi, în credința voastră, fiți fierbinți, nu căldicei»" (Sfântul Apostol Pavel).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5577 secunde