Bruxelles: NATO și Rusia reiau dialogul, după doi ani

82
Bruxelles: NATO și Rusia reiau dialogul, după doi ani - nato-1461136652.jpg

Articole recomandate

Alianța Nord-Atlantică și Rusia, ale căror relații au fost grav afectate de criza ucraineană, reiau, miercuri, dialogul la Bruxelles, pentru prima oară din iunie 2014, informează AFP, citat de Agerpres.

Cei 28 ambasadori ai țărilor membre NATO și reprezentantul permanent al Rusiei se întâlnesc, în cursul dimineții, la sediul Alianței din Bruxelles, în cadrul formatului de dialog Consiliul NATO-Rusia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, are programată o conferință de presă în finalul Consiliului la ora 10:00 GMT.

NATO a suspendat întreaga cooperare practică cu Moscova, în semn de protest la anexarea Crimeii la Rusia și la ofensiva separatiștilor proruși în estul Ucrainei în primăvara anului 2014. Astfel, Alianța Nord-Atlantică a acuzat Rusia de susținerea rebelilor cu arme și trupe.

În teorie, canalele de dialog politic au rămas deschise, dar relațiile au fost atât de tensionate, încât niciun schimb real nu a avut loc, cu excepția câtorva interviuri urmate de comentarii acide între Jens Stoltenberg și șeful diplomației ruse Serghei Lavrov.

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a declarat, marți, că se așteaptă ca rușii să își prezinte punctul de vedere. "Noi nu ne temem de dialog, dimpotrivă, noi credem că dialogul contează mai ales când vremurile sunt dificile și tensiunile puternice", a mai spus el.

Potrivit lui Stoltenberg, "incidentele periculoase" care au avut loc săptămâna trecută în Marea Baltică, când avioane de vânătoare rusești au survolat o navă de război (americană) și s-au apropiat de un avion de recunoaștere al armatei SUA într-un incident separat, fac ca Moscovei să-i fie cerute "mecanisme de reducere a riscurilor legate de activități militare".

Acordurile de la Minsk destinate să reglementeze conflictul ucrainean, transparența și predictibilitatea în chestiuni militare, precum și situația din Afganistan sunt de asemenea incluse pe ordinea de zi a reuniunii.

Ca reacție la criza ucraineană și îngrijorată de manevrele ruse mobilizând până la 10.000 de soldați în câteva zile, NATO a desfășurat în Est avioane de vânătoare și nave, a stocat arme și echipamente, și a procedat la rotația trupelor, făcând paradă de "apărarea sa colectivă", ca niciodată până acum după încheierea războiului rece, comentează AFP.

"Relațiile dintre NATO și Rusia sunt foarte proaste. De fapt, noi nu avem o agendă pozitivă", a regretat ambasadorul Rusiei pe lângă NATO, Aleksandr Grușko, deplângând "logica de descurajare" a Alianței. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Martie 2016
Stire din Eveniment : MApN, în vizită la NATO
Pagina a fost generata in 0.3706 secunde