Catalonia: Acord al celor două mari partide pro-independență pentru învestirea lui Puigdemont
Articole recomandate
Jaf de 175.000 de euro, comis de trei români în cimitirele din Franţa. Metoda prin care acţionau
28 Aprilie 2024
400 de tone de alimente sunt în drum spre Gaza. O navă cu ajutor umanitar a plecat din Cipru
28 Aprilie 2024
Plângere la CNCD împotriva premierului Marcel Ciolacu. Este acuzat de „discriminarea moldovenilor”
28 Aprilie 2024
Tornade impresionante lovesc centrul Statelor Unite!
27 Aprilie 2024
Cele două principale formațiuni pro-independență din Catalonia au anunțat, ieri, că au ajuns la un acord pentru învestirea în funcția de șef al guvernului regional a lui Carles Puigdemont, instalat în Belgia și vizat de urmărirea penală în Spania, transmite AFP.
Împreună pentru Catalonia și ERC - republicanii de stânga - sunt de acord să-l susțină pe Carles Puigdemont drept candidat la președinția regiunii Catalonia, au anunțat cele două partide, într-un comunicat comun, care nu precizează dacă acordul implică acceptarea unei învestituri la distanță.
Aceasta este opțiunea preferată de fostul președinte, destituit de guvernul central, plecat în Belgia cu câteva ore înaintea inculpării sale pentru rebeliune, răzvrătire și deturnare de fonduri și expus la o plasare imediată în arest dacă se reîntoarce în Spania.
Dar șeful guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, a atenționat că nu va accepta această nouă provocare din Belgia a liderului separatist și că, în caz de învestitură "la distanță", nu va reda regiunii autonomia, suspendată de facto după declararea unilaterală a independenței, votată de parlamentul regional pe 27 octombrie anul trecut.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 20 Decembrie 2017
Joi, 28 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017
Marţi, 28 Noiembrie 2017
Luni, 27 Noiembrie 2017
Luni, 20 Noiembrie 2017
Luni, 20 Noiembrie 2017
Vineri, 01 Decembrie 2017
Luni, 20 Noiembrie 2017
Joi, 16 Noiembrie 2017