Pentru că și-au simțit viața pusă în pericol

Câțiva judecători de la Tribunalul Constanța au solicitat protecție

1798

Articole de la același autor

Ieri, judecătorii Ciprian Coadă și Răzvan Anghel au susținut o conferință de presă, în care au discutat problemele cu care se confruntă instanțele de judecată, concluziile în urma bilanțului activității pe 2007, ajunsurile și neajunsurile actului de justiție constănțean, problemele cu care se confruntă.

Ca și în anii precedenți, volumul de activitate de la instanțele de judecată constănțene a fost foarte mare. Judecătoria și Tribunalul Constanța continuă să fie în topul instanțelor din țară cu numărul crescut de dosare.
Astfel, potrivit judecătorului Răzvan Anghel, în 2007 au fost înregistrate 16.757 de dosare, la care se adaugă 6.000, care s-au reportat din 2006. Vestea bună a fost că mare parte din dosarele intrate au și fost soluționate.
Cauzele cele mai frecvente au fost litigiile de muncă și asigurările sociale.
Din păcate, spun judecătorii, medierea nu funcționează, iar lipsa unor proceduri administrative în cadrul unor instituții ale statului, care ar fi putut rezolva anumite probleme fără a se ajunge în fața judecătorilor, îngreunează și mai mult munca magistraților.
Anul trecut s-au înregistrat, de asemenea, multe cauze privind proprietățile sau cereri de insolvență - dizolvarea unor societăți comerciale.

Criză de personal
Poate că numărul respectiv de dosare nu ar fi o problemă dacă și numărul de judecători ar fi sensibil mai mare. Același lucru se poate spune și în cazul personalului auxiliar, care nu mai face față muncii peste program și a stresului privind munca în atâtea dosare.
Faptul că legiuitorul urmărește ca, în curând, să dispună schimbarea competențelor, tribunalele devenind prime instanțe, nu este exclus ca justiția să sufere o nouă criză, mai ales dacă nu sunt cântărite toate riscurile unei astfel de schimbări.
Tribunalul Constanța "negociază" la centru suplimentarea schemei de personal, atât în cazul judecătorilor, cât și a grefierilor.

Politici legislative necorelate
Potrivit judecătorului Ciprian Coadă "una dintre vulnerabilități o constituie politicile legislative care nu sunt corelate". Dacă unele modificări au fost de bun augur și au avut un impact pozitiv asupra sistemului, cum e cazul plângerilor prealabile, care au trecut din competența judecătorilor în cea a procurorilor, altele au avut un efect distrugător.
Un astfel de contraexemplu este Legea 51/2006, care a intrat în vigoare în martie 2007, și prin care toate cauzele privind litigiile publice au trecut în competența secțiilor de contencios-administrativ. Instantaneu, numărul de dosare a crescut foarte mult. Iar faptul că legea prevede că respectivele complete trebuie să fie alcătuite din doi judecători, criza de magistrați a devenit cruntă, iar fiecare dintre ei a trebuit să muncească dublu.
"Există mulți colegi care au rulat peste 2.000 de dosare și au soluționat 800-900-1.000 de dosare pe an, iar volumul mare de muncă nu poate avea alt efect decât în sens negativ asupra calității actului de justiție" - a spus judecătorul Ciprian Coadă.
Judecătorii pun criza acută de magistrați pe seama proastei pregătiri a tinerilor care absolvesc Facultățile de Drept, dar și fuga celor care sunt, cât de cât, mai bine pregătiți de volumul imens de muncă.

Mulți judecători nu sunt familiarizați cu calculatorul
Există mari probleme în ceea ce privește redactarea sentințelor de judecată. Iar acest fenomen, care îngreunează actul de justiție, se întâlnește cel mai mult la Judecătoria Constanța.
Ciprian Coadă a spus că există judecători și cu 70-80 de redactări, întârziate de câteva luni. "Pentru mine e trist că, deși am solicitat folosirea cât mai des a tehnicii de calcul, mulți dintre judecători încă mai folosesc ciorne, iar viteza lor în redactarea hotărârilor este prea mică" - spune magistratul.

Excepția de neconstituționalitate - doctrina spune una, legiuitorul alta
Judecătorii constănțeni sunt indignați și de faptul că în anumite cauze complexe, procesele trenează, iar asta din cauză că "în punctele nevralgice suferim, iar consultarea instanțelor în luarea unor decizii este, de cele mai multe ori, doar formală. Avem exemplul concret al Legii privind Organizarea și Funcționarea Curții Constituționale. A existat un proiect de lege al Ministerului Justiției prin care se cerea respectarea doctrinei în domeniu, care spune că n-ar mai trebui suspendat procesul în cazul unei excepții de neconstituționalitate. Astăzi (n.r. - ieri), aflu din presă, că propunerea a fost respinsă. Problemele din justiție nu se pot rezolva astfel" - a spus Ciprian Coadă.

Judecători cu protecție
Anul trecut, din cauza dosarelor care au privit persoane considerate periculoase la nivelul orașului Constanța doi sau trei judecători, de la Tribunalul Constanța, au solicitat protecția lor și a familiilor.
Cu siguranță, ei s-au simțit amenințați și au vrut să-și protejeze atât integritatea fizică, precum și viața și liniștea membrilor familiilor lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8273 secunde