Ciocniri violente la Ankara

95
Ciocniri violente la Ankara - ankara-1382892767.jpg

Articole recomandate

Poliția turcă a utilizat gaze lacrimogene sâmbătă la Ankara pentru a dispersa două manifestații ce au vizat denunțarea dezrădăcinării unor arbori dintr-un campus universitar din acest oraș. De asemenea, mai multe persoane au fost reținute, relatează AFP, citată de Agerpres. O primă manifestație a avut loc cu participarea a circa o sută de studenți în centrul orașului. Potrivit mișcării studențești de stânga Genc-Der, care a organizat adunarea în piața centrală Kizilay, 26 de manifestanți au fost reținuți de forțele antirevoltă, prezente în număr mare la fața locului.Protestatarii voiau să mărșăluiască în centrul orașului și să planteze ulterior niște arbori în grădina unui imobil public, a explicat pentru agenția franceză de presă o purtătoare de cuvânt a celor de la Genc-Der. Mai târziu, spre lăsarea serii, în jur de 200 de manifestanți au intrat pe șantierul drumului care trece acum chiar prin mijlocul instituției universitare, jignindu-i pe muncitori și suscitând o intervenție în forță din partea poliției, a precizat agenția de presă Dogan. Polițiștii au recurs din nou la grenade lacrimogene, precum și la tunuri cu apă, conform aceleiași surse. De mai multe săptămâni, manifestații sporadice sunt organizate la Ankara și în alte orașe din Turcia în semn de protest față de construirea unei șosele prin mijlocul campusului Universității Tehnice din Orientul Mijlociu, un proiect municipal foarte controversat, menit să descon-gestioneze traficul auto din capitala turcă, notează AFP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Sport : Fatih Terim a fost demis de la Galatasaray
Pagina a fost generata in 1.3371 secunde