Conflict deschis între Argentina și Anglia

587
Conflict deschis între Argentina și Anglia - scandalargentina-1340286587.jpg
Președintele Argentinei Cristina Kirchner și premierul britanic David Cameron au fost implicați, marți, la summitul G20 într-un incident pe tema conflictului privind insulele Falkland (Malvine), au anunțat delegațiile cele două țări, relatează AFP

Potrivit delegațiilor, Cameron ar fi abordat-o pe Kirchner cerându-i ca țara sa să respecte voința celor 3.000 de locuitori ai acestei insule din Atlanticul de Sud care vor să rămână britanici. Președintele argentinian i-a replicat imediat, invocând rezoluții ONU care cer negocieri între cele două țări pe tema suveranității insulei.

Potrivit declarației ministrului argentinian de Externe Hector Timerman, președintele argen-tinian a vrut să îi înmâneze premierului britanic un plic conținând aceste rezoluții ONU, "pentru cazul în care acesta nu le-a văzut".

"Cameron a refuzat să ia plicul, s-a întors și a plecat fără să salute", potrivit lui Timerman.

O sursă de la Downing Street a declarat sub acoperirea ano-nimatului că a existat un schimb de replici, dar a pus la îndoială faptul că premierul britanic a refuzat să ia documentele oferite de Kirchner.

Această sursă a confirmat că David Cameron i-a cerut lui Kirch-ner să respecte voința locuitorilor de a decide cu privire la viitorul lor prin referendum.

"El a ridicat această problemă. Ea l-a înțeles greșit și asta este totul", a declarat sursa citată.

"Nu cred că s-a stabilit clar că ea a încercat să îi dea niște documente ... Vom urmări acest lucru cu oficialii argentinieni pentru a verifica dacă vor să ne transmită niște documente", a adăugat sursa.

În 1982, dictatura militară argentiniană a invadat și ocupat insulele Falkland (Malvine). Marea Britanie a trimis imediat o forță navală pentru a recupera teritoriul, ceea ce s-a și întâmplat după un scurt război soldat cu 255 de victime în rândul militarilor britanici și 650 în rândul argentinienilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Iunie 2012
Stire din Actual : Incident  la summitul G20
Pagina a fost generata in 0.4139 secunde