Congresul SUA va marca 1 an de la atacul asupra Capitoliului printr-un eveniment special

114
Congresul SUA va marca 1 an de la atacul asupra Capitoliului printr-un eveniment special - attack-1640073977.jpg

Articole recomandate

Congresul Statelor Unite va organiza un eveniment de amploare pentru a marca un an de la asaltul asupra Capitoliului din Washington, a anunţat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.


Parlamentarii vor comemora atacul susţinătorilor fostului preşedinte Donald Trump printr-o dezbatare cu istorici, urmând ca în seara zilei de 6 ianuarie să se țină un priveghi cu rugăciune, potrivit Agerpres.


Pelosi a arătat într-un mesaj că va fi o "comemorare solemnă" a zilei în care mii de extremişti pro-Trump au încercat să anuleze victoria preşedintelui Joe Biden în alegerile din 2020.


Camera Reprezentanţilor nu va fi în sesiune în ziua respectivă.


Scrisoarea trimisă de Nancy Pelosi colegilor a fost concepută ca o informare pentru congresmenii care intenţionează să revină mai devreme la Washington.


Nu se ştie deocamdată câţi republicani vor participa la eveniment, care ar putea atrage noi proteste ale susţinătorilor lui Trump, în Congres şi în afara acestuia.


Loialiştii mişcării MAGA (Make America Great Again - Redaţi Măreţia Americii, slogan electoral folosit de Trump, n.red.) i-au susţinut vehement pe participanţii la revoltă care au fost acuzaţi de diferite infracţiuni.


Câţiva dintre aceştia au fost deja condamnaţi, în timp ce alţii aşteaptă în continuare judecata.


Unii parlamentari republicani au criticat cu înverşunare comisia Camerei Reprezentanţilor care anchetează atacul din ianuarie, acuzând-o că desfăşoară o vânătoare de vrăjitoare, un demers partinic împotriva lui Trump şi a susţinătorilor acestuia.


Comisia a trimis mesaje text care sugerează că unii congresmeni republicani au fost implicaţi puternic în efortul mai amplu al lui Donald Trump de a inversa rezultatul alegerilor şi în planificarea manifestaţiei care a precedat atacul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7909 secunde