Copil fără familie caut mamă de împrumut

3570
59
Tot mai mulți asistenți maternali își neglijează și abuzează copiii pe care-i au în grijă. Pentru ca micuțul să nu sufere, fiecare asistent maternal este supus unui proces de evaluare - psihologică, psihiatrică, medicală. Evaluarea membrilor familiei și a copilului care ajunge la un asistent maternal se face o dată la trei luni, iar monitorizarea lor de două ori pe săptămână.

Vă reamintim că un copil de patru ani, care se afla în grija unui asistent maternal din Bistrița-Năsăud, a fost găsit mort. Micuțul a fost mutilat, ars cu țigara, bătut și lovit.
"În Constanța nu există niciun fel de probleme în ceea ce-i privește pe asistenții maternali", a declarat Petre Dinică, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC).
Un număr de 474 de copii se află în grija a 385 de asistenți maternali în Constanța, dar niciodată nu au fost probleme majore cum a fost cazul de la Bistrița-Năsăud, precizează directorul executiv.

Criteriile de evaluare a asistenților maternali
Pentru a ajunge asistent maternal trebuie să urmați procedurile impuse de direcție. "Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să depuneți o cerere la sediul instituției noastre în care vă exprimați intenția de a lua un copil în asistență mater-nală", a precizat Mădălina Meiroșu, șeful Serviciului de Asistență Maternală în cadrul DGASPC Constanța.
Procesul de evaluare presupune mai multe etape. Inițial se face anchetă socială la domiciliul solicitantului. "Copilul luat în asistență maternală trebuie să aibă propria cameră, locuința în care urmează să stea trebuie să aibă spațiu separat pentru gătit, grup sanitar. În cazul în care sunt doi copii luați în asistență maternală, fiecărui copil i se asigură propria cameră", ne explică Mădălina Meiroșu.
După ancheta de la domiciliu se face evaluarea psihologică a solicitantului și a tuturor membrilor din familie, precum și cea medicală. "Fiecare membru al familiei trebuie să facă dovada că nu suferă de vreo boală cronică sau psihică", ne spune șeful serviciului.
Procesul de evaluare cuprinde și cazierul fiecărui membru al familiei.

Atestatul unui asistent maternal se eliberează pe o perioadă de trei ani
Pentru că meseria de asistent maternal este o profesie la domiciliu, în cazul în care solicitantul este decăzut din drepturile părintești nu poate lua acasă un copil. Se ia în calcul și dorința copilului din familie, pentru că dacă are peste 10 ani și nu dorește un frățior nu-l va avea. Recomandarea rudelor și a vecinilor este, de asemenea, parte componentă în procesul de evaluare.
Nu puteți deveni asistenți maternali în cazul în care aveți alte venituri.
Potrivit lui Petre Dinică, "fiecare asistent maternal este evaluat trimestrial și, cel puțin de două ori pe săptămână, au loc contacte cu asistenții sociali. Atestatul asisten-ților maternali se eliberează pe o perioadă de trei ani". În plus, mamele care au în grijă copii sunt evaluate psihologic în fiecare an sau ori de câte ori este nevoie.
Evaluarea se face atât familiei, cât și copilului. "Când copilul este plasat la un asistent maternal se întocmește un plan de nevoi al copilului o dată la trei luni, care poate fi revizuit ori de câte ori este nevoie", ne spune Mădălina Meiroșu.

Mamele de împrumut primesc un salariu de 750 de lei
Salariul unui asistent maternal se ridică la 750 de lei net, cheltuielile pentru copil ajungând la 1.200-1.300 de lei. Orice cheltuială în plus se decontează. "Dacă are nevoie de îngrijire medicală, dacă micuțul dorește să plece în tabără și este în interesul lui sau orice altă cheltuială suplimentară este suportată de direcție", precizează șeful serviciului. Fiecare copil primește, în plus, indemnizație de hrană, echipamente, jucării, alocație.
Pentru că asistenții maternali sunt angajați ai DGASPC Constanța se caută disponibilitatea afectivă a mamei de a crește un copil care nu este al ei, dar căruia să-i ofere climatul familial.
Dacă toate condițiile de mai sus sunt îndeplinite viitorul asistent maternal participă la un curs care este împărțit pe mai multe module - cursuri de prim ajutor, de psihologie a copilului, la finalul celor 15 zile cât durează modulul fiecare solicitant fiind supus unei probe teoretice. Atestatul de asistent maternal se obține pe o perioadă de trei ani, însă dacă se modifică ceva din criteriile de evaluare, copilul este plasat la un alt asistent maternal. "Pentru ca micuțul să nu sufere, mereu avem un moment de potrivire între asistenții maternali", ne explică șeful serviciului.
În cazul în care sunt frați, copiii nu se despart.
La Constanța niciun asistent maternal nu poate fi acuzat de neglijență în serviciu. "Avem în sistem asistenți maternali încă de la început care au schimbat câteva rânduri de copii. Avem și bărbați asistenți maternali, dar foarte puțini", încheie Meiroșu.

Comentează știrea

59 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 
Daniel Moore
15 iulie 2015
imprumut

Ai nevoie de un împrumut pentru a achita facturile, ajutor financiar? Oferim împrumut la 3%, ne e-mail acum [email protected] cu numele complete, Suma de împrumut, împrumut Durata, Tara, Tel / Mobile.

Maurice
22 noiembrie 2015
LOAN

Ești în nevoie de un împrumut? Nu vrei să fii stabil financiar? Sau doriți să extindeți afacerea ta? Oferim împrumut companie, credit auto, împrumut de afaceri, credit de nevoi personale și, împrumut christmass la o rată a dobânzii foarte reduse de 2% cu o durată confortabil, care este negociabil. Această ofertă este deschisă tuturor, care va fi în măsură să ramburseze înapoi în timp util. Va rugam sa ne intoarcem la noi dacă interesate acest e-mail: [email protected] E-mail: [email protected]

Julie Erika
12 decembrie 2015
împrumut

Buna ziua Ce surpriză am tocmai am primit un împrumut de la o companie numita COOPERATIVE WORLD împrumut PLC, eu sunt Julie Erika, care în prezent locuiește în Germania, eu sunt o văduvă cu trei copii și au fost blocat într-o situație financiară în decembrie 2014 și trebuia să refinanțare și să plătească facturile. Am încercat în căutarea pentru împrumuturi de la diverse firme private sau bancar, dar niciodată cu succes, și cele mai multe bănci au scăzut mea de credit. Dar, așa cum Dumnezeu ar avea, am fost introdus într-un om de Dumnezeu temându-se, într-o companie de împrumut cu asistență financiară, care mi-a dat un împrumut de 100.000 USD și de azi, eu sunt un proprietar de afaceri și copiii mei fac bine în acest moment, dacă aveți nevoie pentru a contacta orice companie de referință pentru un împrumut fără garanții, nici o verificare de credit, cu rata foarte scăzută a dobânzii de 2% și a planurilor de plată mai bune și programul, vă rugăm să contactați Dl Diego Carlos Director de COOPERATIVE WORLD ÎMPRUMUT PLC. El nu știe că fac acest lucru, dar eu sunt foarte fericit acum și am decis să lăsa oamenii să știe mai multe despre aceasta companie numita COOPERATIVE WORLD ÎMPRUMUT PLC și vreau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze în ce mai mult în .Va rugam sa lor de afaceri pentru mai multe informații despre o cerință de împrumut rugam sa ii contactati prin intermediul companiei adresa de e-mail la: [email protected]

FRANCESCA
1 februarie 2016
CORTES

Alla vostra attenzione: Avete problemi di finanziamenti? Volete migliorato la vostra vita? Preoccupato più li può che avete una soluzione ai vostri problemi. Siamo un'organizzazione molto seri che funziona da anni nel settore finanziario. Volete volere contattarli per più precisione. Non dimenticate precisato vostro importi. NB: Il nostro finanziamento inizia a partire da 5.000€ a 5.000.000.00 €. Contattate per email: [email protected]

PRESTITO VELOCE

Garantisco prestiti a tutte le persone fisiche o giuridiche e credibili in grado di ripagare con tasso di interesse del 2% dell'importo e il termine di [email protected] *** Prestito personale *** Prestito Investment *** Acquisizione di credito *** Prestito Investment *** Consolidamento del debito *** Prestito Auto Se hai bisogno di un prestito o di prestito per progetti di piccole e medie imprese, in collaborazione con il mio banchiere e sotto la supervisione del mio avvocato io sono disposto a concedere i suoi servizi, ove possibile. Contattaci a:E-mail:[email protected]

FRANCESCA
1 februarie 2016
PRESTITO VELOCE

Se hai bisogno di un prestito o di prestito per progetti di piccole e medie imprese, in collaborazione con il mio banchiere e sotto la supervisione del mio avvocato io sono disposto a concedere i suoi servizi, ove possibile. Contattaci a:E-mail:[email protected]

trani
2 iulie 2016
claudio

Mai multe griji pentru tine, care mențin, deoarece acestea sunt acolo pentru a le ajuta. Știi că mulți oameni din lume doresc să realizeze multe proiecte care pot crea mii de locuri de muncă? dar acestea nu dispun de mijloace financiare pentru a începe proiectul lor. Le-am ajuta cu o finanțare rapidă și fiabilă. Am un capital care va servi pentru a da anumite împrumuturi pe termen scurt și lung variind de la 5000 la 1500, 000 € 000 pentru fiecare persoană serioasă care vrea acest împrumut. 3% dobândă pe an, în funcție de suma împrumutată, deoarece fiind special eu nu vreau să încalce legea cametei. Vă puteți returna de la 1 la 30 de ani maxim conform prêté.c'è suma pentru a le vedea pentru plăți lunare. [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1123 secunde