Concurs Crăciunul amintește celor singuri cât de singuri sunt

425

Articole de la același autor

De Crăciun, credem în miracole. Vrem să fim mai buni, să dăruim, să creăm o lume imaginară. Avem nevoie să credem în Moș Crăciun, avem nevoie să știm că există oameni care ne iubesc. Sărbătorile activează trăiri sufletești unice.

În perioada sărbătorilor, simțim nevoia să trăim "altfel", undeva la limita dintre imaginar și realitate. "Nevoia de miracole, nevoia de credințe sunt mecanisme de apărare ce fac suportabilă realitatea obositoare prin banalitate și redundanță, a vieții de zi cu zi. Sărbătorile reprezintă prilej de speranță și optimism: ne facem atâtea urări încât nu se poate să nu sperăm ca după ele viața noastră să fie «altfel», să se schimbe în mai bine", a explicat psihologul Camelia Gheorghe.

Facem daruri pentru a ne confirma că suntem generoși
"Moș Crăciun" are și el o încărcătură emoțională deosebită, sparge tiparul vieții de zi cu zi aducându-ne, în primul rând, bucuria de a dărui, prilejul de a ne reconfirma încrederea în noi și în capacitatea noastră de a fi deosebiți.
Psihologul a precizat că, în realitate, atunci când facem daruri, o facem pentru noi, pentru a ne confirma faptul că suntem buni, generoși, că suntem persoane care pot fi apreciate și iubite.

Crăciunul amplifică sentimentul de singurătate
Apropierea sărbătorilor reprezintă pentru mulți dintre noi un motiv de stres psihologic, din cauza așteptărilor și a pregătirilor pe care le facem. Organismul poate simți stres negativ sau stres pozitiv, în funcție de situație. Stresul negativ afectează persoanele frustrate, persoanele aflate în conflict cu ele sau cu alții, în situații dificile de viață. Psihologul Camelia Gheorghe a explicat: "Statisticile ne prezintă o realitate crudă: numărul tentativelor de suicid, adesea reușite, crește indubitabil în preajma sărbătorilor. Crăciunul, ca orice altă sărbătoare de familie, amintește celor singuri că ei «sunt singuri». Fie că este vorba de o singurătate reală sau doar de una trăită emoțional, adică «singurătatea în doi», singurătatea este un sentiment a cărui intensitate crește în mod deosebit în asemenea ocazii, când mecanismele de apărare utilizate în mod frecvent de persoanele singure, precum refugierea în activitatea, cultivarea relațiilor interpersonale, negarea situației reale, disimularea, nu mai dau rezultate". Dacă persoana singură va percepe situația ca fiind accidentală și trecătoare, dacă își va activa alte mecanisme de apărare, mecanisme ce țin de credințe, valori și atitudini, ori va utiliza mecanisme de apărare inconștiente, așa cum este negarea, va trece cu bine peste impactul emoțional negativ al situației.

Suportul prietenilor, al colegilor de serviciu, al persoanelor aflate în aceeași situație sau credința într-un ideal, inclusiv religios, pot face persoana să treacă mai ușor peste acest moment. De asemenea, psihologul a mai precizat că optimismul și umorul, încrederea în sine și în ceilalți sunt alte modalități pentru ca persoanele singure să treacă mai ușor peste prilejul de exacerbare a depresiei constituit de o "sărbătoare în familie" trăită singur.
De sărbători, trăim și multe emoții intense de tip pozitiv. Specialiștii spun că repetarea frecventă a stresului de tip pozitiv constituie o premisă a longevității, întrucât crește imunitatea organismului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9402 secunde