Dalai Lama, implicat într-un scandal monstru! A fost filmat când sărută un copil pe gură și îi spune să îi "sugă limba"

227
Dalai Lama, implicat într-un scandal monstru! A fost filmat când sărută un copil pe gură și îi spune să îi

Articole de la același autor

Dalai Lama și-a cerut scuze după ce, pe internet, a apărut un videoclip care îl arată pe liderul spiritual sărutând un copil pe buze, apoi cerându-i să îi "sugă limba", la un eveniment din nordul Indiei.


Dalai Lama și-a cerut scuze după acest incident, dar a stârnit un val de reacţii şi revolte.

Într-o declarație citată de CNN, biroul lui Dalai Lama a precizat că acesta "dorește să își ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru răul pe care cuvintele sale l-ar fi putut provoca", adăugând că "regretă" incidentul.

"Sanctitatea Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public și în fața camerelor de luat vederi", se arată în declarație.


Scuzele sale vin la câteva ore după ce o înregistrare video cu Dalai Lama și acel copil a devenit virală, stârnind indignare pe rețelele de socializare.

Schimbul de replici a stârnit un val de proteste, utilizatorii criticând acțiunile lui Dalai Lama.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Octombrie 2012
Stire din Actual : Apelul lui Dalai Lama
Marţi, 10 Ianuarie 2012
Stire din Fun : Din învățăturile lui Dalai Lama
Pagina a fost generata in 0.3841 secunde