Dividendele SIF-urilor readuc investitorii pe piața de capital

488
"Piața de capital nu va muri - afirmă Iani Stavrositu, unul dintre cei mai cunoscuți brokeri constănțeni. Mecanismul bursier va continua să își exercite rolul de realocare a fondurilor între cei ce le dețin și cei ce au nevoie de finanțare"

Anticiparea crizei
Situația e dificilă pentru întreaga omenire. Criza a lovit toate piețele, fără nicio excepție. De la 1930 și până azi, economia mondială n-a mai trecut prin asemenea frământări. "Piețele de capital au prevestit iminența crizei. Ele anticipează evoluția viitoare a economiei. Așa s-a întâmplat și cu piața de capital din țara noastră. În timp ce economia națională marca o creștere record în 2008, bursa consemna cel mai prost an din istoria sa. Comparativ cu începutul anului trecut, valoarea tranzacțiilor a scăzut de 6 – 7 ori. Bursa a plecat de la o valoare medie zilnică de tranzacționare de 14 – 15 milioane de euro și a ajuns, în prezent, în jurul valorii de 2 milioane de euro zilnic" – a declarat Stavrositu.
Curentul general antrenează în mișcarea sa mai toate valorile din piață. "Majoritatea titlurilor tranzacționate au înregistrat scăderi masive la Bursa de Valori București. Poate că numărul acțiunilor tranzacționate în aceeași zi, pentru anumite simboluri, se menține la același nivel. În schimb, au scăzut prețurile acțiunilor, ceea ce face ca valoarea tranzacțiilor să fie mult mai mică" - afirmă brokerul.

Averi volatile
Piețele de capital i-au creat pe multimilionarii și miliardarii în dolari ai lumii. Înainte de izbucnirea crizei, pachetele lor de acțiuni aveau cotații uriașe. Apoi, peste noapte, cei bogați s-au trezit că au pierdut jumătate din avere. "Acest fapt este confirmat de topul miliardarilor, alcătuit de Forbes – spune Stavrositu. Clasamentul pune în evidență un fapt senzațional: au dispărut 2.000 de miliarde de dolari din conturile acestor oameni bogați. Practic, este vorba de valori rezultate din evaluarea la un moment dat a acțiunilor lor. Nu înseamnă că o persoană care figura cu 10 miliarde de dolari, la un moment dat, avea toți acești bani în cont. O parte din averea acestor miliardari este constituită din lichidități, restul este reprezentat de activele deținute, care sunt cotate pe piață. În ultimul an, activele s-au depreciat puternic la toate bursele, inclusiv în România, fapt ce a dus la evaporarea unor sume consistente din averile adunate în lume."
Astăzi, când piețele sunt atât de volatile, cine mai investește și în ce scop? "Există, mai multe categorii de investitori – afirmă brokerul. Unii sunt blocați. Și-au imobilizat anumite sume de bani în titluri, care au valoarea depreciată în acest moment. Respectivii nu vor să le vândă pentru a marca pierderea. Preferă să păstreze investiția, așteptând ca piața să-și revină. Pe de altă parte, există categoria investitorilor activi. Indiferent de evoluția pieței, ei fac tranzacții pe piața spot, cu acțiuni și obligațiuni ori pe piața futures. Numărul lor a scăzut în ultima perioadă."

Investiții de criză
Capitalismul are o evoluție ciclică, după cum bine se știe. Perioadele de criză alternează cu cele de avânt, iar după recesiune urmează creșterea. Depresiunea economică nu durează la nesfârșit și tocmai acest lucru este speculat pe piață. "Criza se dovedește a fi o excelentă oportunitate pentru a face o mică avere la bursă, chiar și pentru cei ce n-au făcut astfel de investiții până acum" – afirmă Stavrositu. De ce? Pentru că ai ocazia să cumperi ieftin, când cotațiile sunt foarte scăzute și să vinzi după ce vor crește.
Desigur, în calitate de investitor, trebuie să-ți asumi anumite riscuri. Dar ce este mai riscant: să cumperi scump, pe o piață îndelung calmă și care a avut perioade de creșteri susținute, sau ieftin, pe una agitată, în care cotațiile au ajuns la cel mai scăzut nivel? Istoria recentă a arătat că acalmia piețelor de capital anunța inevitabila furtună.
"Un titlu care a crescut mult, o lungă perioadă de timp, înglobează un risc mare în a-și continua trendul. Pe de altă parte, în condițiile actualei crize, ne confruntăm cu o situație aparent paradoxală. Există titluri ce au scăzut cu peste 90% și care aparțin unor companii cu o situație financiară bună, chiar cu profituri record în 2008. Cotațiile lor bursiere nu mai oglindesc situația financiară reală a companiilor, ci panica din piață. Încrederea în acțiunile acestor companii va reveni în timp" – afirmă brokerul.

O schimbare de drum
Lungile perioade de prăbușire a cotațiilor, cu minime record, intraseră în cotidianul bursier. Acum, piețele încep să transmită și alte semnale decât cele de criză. "Săptămâna trecută a fost favorabilă pieței de capital din România. SIF-urile au dat tonul. Determinant pentru creșterea valorii acțiunilor acestora a fost acordul Ministerului Finanțelor Publice privind înregistrarea în contabilitatea lor a deprecierii de active, fără a afecta contul de profit și pierderi. Ca urmare, aceste societăți vor încheia anul cu profit. Multe dintre ele au anunțat că vor propune consiliilor de administrație să distribuie dividende. A fost o știre pozitivă, care a venit într-un context favorabil al piețelor internaționale, care au înregistrat evoluții favorabile în ultimele 10 zile, iar investitorii au acționat ca atare. Discuțiile privind un acord cu FMI poate că vor da încredere mai mare investitorilor de pe piață în stabilitatea economiei, a cursului valutar."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7735 secunde