Europol avertizează că noi atacuri din partea grupării teroriste ISIS sunt iminente

81
Europol avertizează că noi atacuri din partea grupării teroriste ISIS sunt iminente - isis-1480666772.jpg

Articole recomandate

Oficiul european de poliție, Europol, a emis un avertisment privind noi atacuri în Europa plănuite de gruparea teroristă ISIS, notează Agerpres. Alerta a fost transmisă printr-un raport dat publicității vineri la Haga.

Înfrângerile din Irak și Siria și creșterea numărului de combatanți care revin în țările de origine au sporit riscul unor atacuri în Europa occidentală, potrivit raportului elaborat de Centrul de combatere a terorismului al Europol, care citează opinii ale serviciilor de informații potrivit cărora în Europa s-ar putea afla deja zeci de potențiali luptători ai grupării Statul Islamic.

Se suspectează că atacurile ar putea fi comise de grupări afiliate ISIS sau de atacatori care acționează independent, iar dispozitivele folosite vor fi diverse: explozibili, arme automate, cuțite, topoare, macete sau mașini. Experții în terorism mai cred că probabilitatea unor atacuri cu mașină-capcană este mare.

"Dispozitive de fabricație artizanală, explozive militare sau (dispozitive) cumpărate din comerț (și amplasate) în mașini-capcană', așa cum s-a întâmplat în Siria sau în Irak, 'nu au fost încă folosite de gruparea SI în Europa. Dar ținând cont de faptul că modul de operare folosit în Orientul Mijlociu tinde să fie copiat de teroriști în Europa... ne putem imagina că gruparea SI va recurge la ele la un moment dat", potrivit aceleași surse, citate de AFP.

Un alt risc asupra căruia Europol a atras atenția este recrutarea și radicalizarea în rândul refugiaților. Gruparea teroristă are totodată interesul să exploateze actuala criză a refugiaților cu care se confruntă Europa, prin polarizarea cetățenilor și incitarea lor împotriva refugiaților, se mai menționează în raport.

Europol subliniază că experții în combaterea terorismului sunt îngrijorați de faptul că Libia începe să devină, după Siria, o nouă bază pentru gruparea ISIS din care ar putea lansa atacuri în inima Uniunii Europene și în Africa de Nord.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 30 Noiembrie 2016
Stire din Actual : ITALIA, zguduită de un nou CUTREMUR
Pagina a fost generata in 2.5526 secunde