UE îi trântește ușa în nas Marii Britanii. Guvernul de la Londra rămâne cu regretele

276
UE îi trântește ușa în nas Marii Britanii. Guvernul de la Londra rămâne cu regretele - ueiitranteste-1480601179.jpg

Articole recomandate

Premierul britanic, Theresa May, și-a exprimat, miercuri, regretul după refuzul președintelui Consiliului European, Donald Tusk, de a deschide negocieri cu privire la situația cetățenilor britanici expatriați în Uniunea Europeană după Brexit, relatează AFP.

Celor 80 de deputați britanici care i-au scris pentru a-i cere ca drepturile britanicilor stabiliți în UE să fie protejate în ciuda ieșirii Marii Britanii din Uniune, Donald Tusk le-a răspuns, marți, că negocierile pe acest subiect vor putea începe numai după ce guvernul de la Londra va declanșa oficial procedura de retragere.

"Am sperat (...) că vom putea aborda această chestiune într-un stadiu incipient al negocierilor", a reacționat Theresa May în plenul Camerei Comunelor, subliniind că este "firesc să ofere garanții" expatriaților.

"Cred însă că reacția la care am asistat arată cât de judicios este pentru noi să nu oferim garanții în privința drepturilor cetățenilor din UE care trăiesc în Marea Britanie, pentru că, după cum am văzut, în acest fel i-am abandona subit pe cetățenii britanici", a adăugat ea.

Theresa May a refuzat să garanteze drepturile după Brexit celor aproape trei milioane de cetățeni din UE care locuiesc în Marea Britanie atât timp cât nu există un acord similar pentru cei 1,2 milioane de expatriați britanici rezidenți în UE.

Cu toate acestea, ea a afirmat că își dorește un acord "în stadiu incipient" și a ridicat chestiunea cu ocazia numeroaselor întâlniri bilaterale cu omologii săi europeni, o dată în plus, luni, cu omoloaga sa poloneză.

Potrivit presei, Theresa May caută să avanseze în această chestiune cu ocazia viitorului summit european din decembrie. Deputații britanici care i-au scris lui Donald Tusk l-au îndemnat "să rezolve această problemă o dată pentru totdeauna" cu prilejul summitului european prevăzut la Bruxelles la jumătatea lunii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2214 secunde