Explozie în China: 2 morți și 2 răniți grav

80
Explozie în China: 2 morți și 2 răniți grav - 11261333553724247-1511701413.jpg

Articole recomandate

O explozie puternică într-un mare oraș-port din estul Chinei a provocat duminică prăbușirea unor clădiri și a făcut cel puțin doi morți și doi răniți grav, potrivit autorităților, informează Agerpres.ro.



Explozia a avut loc în jurul orei locale 9.00 (1.00 GMT) pe un "teren viran" din orașul-port Ningbo, în provincia Zhejiang, și a făcut cel puțin "doi morți și doi răniți grav", a anunțat municipalitatea pe o rețea socială.

"Șaisprezece răniți ușor sunt încă spitalizați. Ceilalți răniți ușor au putut să se întoarcă acasă", potrivit aceleiași surse.

Televiziunea de stat CCTV a anunțat anterior "zeci de răniți" și a difuzat imagini cu bărbați cu căști pe cap purtând victime, mașini distruse de explozie, un fum gros ce se ridica spre cer și resturi împrăștiate pe zeci de metri. 



Cu toate acestea, nicio persoană nu era prinsă sub dărâmături, a precizat CCTV, sugerând că bilanțul uman ar rămâne limitat.

În timpul exploziei, pietre au fost aruncate în jurul acestui "șantier unde multe clădiri erau în curs de demolare", potrivit ziarului din Beijing Xinjing Bao, citând vecini.

O anchetă este în curs pentru a determina cauzele incidentului, a declarat poliția locală pe o rețea socială.

Exploziile sunt frecvente în China, în special la obiective industriale și pe șantiere de construcții, adesea din cauza ignorării regulilor de securitate sau controalelor nesatisfăcătoare.

În 2016, o explozie în canalizarea unei centrale electrice a ucis cel puțin 21 de persoane în centrul țării.

În 2015, explozii gigantice la instalațiile chimice din zona portului orașului Tianjin (nord) au ucis cel puțin 165 de persoane, provocând daune de peste 1 miliard de dolari.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 24 Noiembrie 2017
Stire din Actual : Cutremur la granița cu România
Pagina a fost generata in 1.9184 secunde