Familia lui Margaret Thatcher refuză prezența oficialilor argentinieni la funeralii

158
Familia lui Margaret Thatcher se împotrivește prezenței reprezentanților guvernului argentinian la funeraliile fostului premier britanic, ce se vor desfășura pe data de 17 aprilie, scrie cotidianul The Telegraph, citat de agenția EFE.

La funeralii, care vor avea loc la catedrala Sf. Petru din Londra, vor participa unități militare ce au participat la războiul împotriva Argentinei pentru insulele Malvine în anul 1982, unul dintre evenimentele marcante ale administrației Thatcher. Cea mai notabilă participare va fi cea a Gărzilor Galeze, regimentul care a suferit cele mai grele pierderi în acest război.

Biroul de presă al guvernului de la Londra nu a confirmat dacă a fost trimisă o invitație autorităților de la Buenos Aires. Potrivit cotidianului citat, guvernul britanic ia în calcul posibilitatea prezenței unor reprezentanți ai Argentinei la funeralii, dar copiii lui Margaret Thatcher consideră că invitarea acestora este inoportună. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Aprilie 2013
Stire din Actual : MARGARET THATCHER A MURIT
Pagina a fost generata in 0.3412 secunde