Fostul premier israelian, inculpat pentru corupție

161
Trei capete de acuzare pentru corupție au fost reținute împotriva fostului premier israelian Ehud Olmert, a anunțat, ieri, procurorul statului, informează AFP.
Fostul premier este suspectat că a acceptat plicuri cu bani gheață, excursii pentru familie care au fost contabilizate dublu și este acuzat, de asemenea, că a făcut favoruri partenerilor de afaceri.
Fosta sa șefă de cabinet, Shula Zaken, care, printre altele, este acuzată de fraudă bancară, va fi de asemenea trimisă în judecată, informează ynet.com.
Poliția recomandase, la începutul lunii martie, punerea sub acuzare a lui Ehud Olmert într-un al treilea dosar de corupție. Olmert este suspectat de poliție de fraudă și abuz de încredere în dosarul numirii unor apropiați ai săi în funcții la Centrul de investiții, o instituție oficială, în perioada în care a fost ministru al Comerțului și Industriei (2003-2006).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.3675 secunde