Perversul care se masturbează pe stradă și perverșii care se uită și trec mai departe

871
Perversul care se masturbează pe stradă și perverșii care se uită și trec mai departe - f6aed15f2be438a3eb192c8ae3a1436c.jpg
Am spus-o și cu alte ocazii și sunt nevoită să mă repet: lumea în care trăim dă semne de alienare din ce în ce mai grave. Cel puțin în ultimii ani, cazurile oripilante petrecute doar în județul Constanța s-au înmulțit și gravitatea lor întrece orice imaginație.
Este suficient să mă refer la cazul fetei de la Chirnogeni, care a fost violată, în mai multe rânduri, de propriul bunic, iar acum este însărcinată, copilul fiind astfel rodul unui incest, sau la cel de la Cumpăna, unde mama și-a abuzat sexual propriul copil, de doar șase ani, în timp ce tatăl acestuia, respectiv concubinul femeii, filma scenele respective. Nu mai spun de nenumăratele cazuri de viol, în care multe femei, unele chiar aflate la vârste respectabile, cad victimele unor tineri prea "potenți" sexual… Iar exemplele pot continua… Toate sunt dovada vie că printre noi se află numeroși oameni bolnavi psihic cărora autoritățile nu le administrează niciun "tratament" în afară de obișnuita ignorare… Numai că aceștia produc alți alienați și nenorocesc pe viață suflete nevinovate.
Dar în continuare mă voi referi la un incident căruia i-a căzut victimă o tânără, în urmă cu doar câteva zile, pe bulevardul 1 Mai, ziua-n amiaza mare, cu soarele sus pe cer și oameni care merg liniștiți pe străzi.
Aflată pe trotuarul din zona stadionului Portul, persoana respectivă a văzut cum un tânăr de aproximativ 30 de ani a coborât dintr-o mașină Dacia, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare CT-69-MUN, s-a postat în spatele autoturismului, s-a dezbrăcat în pielea goală și a început să se masturbeze de mama focului.
Bineînțeles că tânăra s-a speriat și a făcut cale-ntoarsă, pentru a scăpa de obsedatul sexual. Numai că el a urmărit-o încercând să-și continue "activitatea"… Abia după ce a fost amenințat cu poliția, individul s-a făcut nevăzut…
Revoltător este că niciunul dintre martorii întâmplători nu a intervenit. Așa cum constatăm și în alte cazuri, persoanele care văd astfel de fapte, sau care, fără să vrea, sunt martore la tot felul de evenimente, unele chiar ilegale, care se petrec sub ochii lor, tac și pleacă mai departe. Lipsa de solidaritate și indiferența cu care ne privim pe stradă mă sperie… Poți fi omorât, că nimeni nu ar interveni nici picat cu ceară.
Ca un exemplu mărunt, dar semnificativ, cel care, în autobuz, are curajul să atenționeze "victima" atunci când vede că un hoț o face la poșetă, este privit, tot el, ca un ciumat (!) - relatare a fratelui meu, care a făcut acest gest, după care majoritatea celorlalți pasageri din jur se uitau la el ca la unul care făcuse rău fiindcă-și permisese să tulbure ordinea lucrurilor. Personal, m-am luat la bătaie cu un individ care-mi umbla la geantă, în autobuzul 44, acum câțiva ani. La fel, nimeni nu a sărit în ajutorul meu… Și sunt sigură că fiecare dintre voi poate să-mi dea exemple.
De ce nu putem să fim mai solidari? De ce suntem atât de străini și de egoiști unii cu ceilalți? De ce trebuie să asistăm impasibili la fapte perturbatoare ale ordinii societății și pe care doar noi le putem schimba, printr-un foarte mic aport al fiecăruia? De ce așteptăm ca rezolvarea să vină mereu din altă parte sau ca autoritățile să facă și să dreagă?
Sunt aspecte ale vieții noastre care țin doar de noi. Fiecare, prin propria atitudine, poate "corecta" ieșirile unor indivizi care calcă strâmb și încalcă normele unei vieți civilizate, îi putem pune la zid, reduce la tăcere, iar în cele din urmă putem învinge. Nu mai trebuie să pretindem la infinit că totul ni se cuvine și că nu putem face nimic pentru ca sănătatea societății în care trăim să se mențină în limite cât de cât normale, fără a ne implica în vreun fel. Dacă nu vă gândiți la dvs., face-ți-o măcar pentru copiii voștri!
Interveniți, oameni buni, la situațiile pe care le vedeți pe stradă! Nu de alta, dar vi se poate întâmpla și vouă oricând ceva neplăcut și tare mult ați aprecia gestul unui necunoscut care vă sare în ajutor! Când vă uitați, pasivi, la perversul care se masturbează pe stradă, poate că mai condamnabilă este perversitatea de a privi, a accepta și a trece mai departe…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 August 2009
Stire din Comentarii : Spuneți-mi Toma Rasistul
Miercuri, 26 August 2009
Stire din Comentarii : "Justiție de catifea"
Sâmbătă, 22 August 2009
Stire din Comentarii : Axa Berlin - Vaslui - București
Vineri, 21 August 2009
Stire din Comentarii : Mitică n-a murit. Doar tace
Pagina a fost generata in 0.3293 secunde