Axa Berlin - Vaslui - București

În vreme ce un post tv cu acoperire națională transmitea imagini de pe stadionul lui Dinamo, dar desprinse parcă din liga a treia columbiană, undeva, în fundul Moldovei, o trupă de băieți reșapați condusă de unu’ Dulca juca cu AEK Atena de parcă ei ar fi fost de peste douăzeci de ori campionii Eladei, și nu invers. Cam în același timp, la Berlin, un jamaican care și-a pus în cap să alerge mai repede ca timpul dădea de pământ cu recordul mondial la 200 metri. Vaslui și Bolt (fără nici cea mai mică legătură) scriau istorie într-un colț al grilei de canale, pe TVR 2.
În vreme ce câteva zeci de descentrați dădeau în clocot practic în fața Europei, în alte locuri de pe planeta asta se întâmplau cu adevărat lucruri mărețe. Evident, este fantasmagoric să comparăm cele 19,19 secunde în care Usain a zburat spre finiș cu un meci al Vasluiului, fie el în play-off-ul Europa League, fie el în fața unei echipe de zece ori mai titrată. Dar, pe undeva, prefer oricând astfel de evenimente sportive unui meci al lui Dinamo. Nici măcar victoria Stelei în fața simpaticilor, dar nevolnicilor irlandezi nu a avut darul de a mă încânta precum acest fenomenal Bolt și această ardentă gașcă a Vasluiului. Se prea poate ca până aici să fi mers ulciorul lui Dulca: până la poalele Acropolei, grecilor le ajunge un 1-0 în retur. Însă ce este mai frumos: să-i vezi pe Wesley, Gerlem, Hăisan și Ljubinkovic întorcându-se pe scut sau sub scut de la Atena sau să privești fețele palide ale unui Torje sau Pulhac asaltați de câteva duzini de scelerați?
Să nu mai căutăm vinovați: hoarda dezlănțuită din Groapă este furunculul societății noastre, iar furunculoza apare atunci când ai toxine în sânge. Problema este că nu prea are cine să ne injecteze anatoxina aia cu care ne-am vindeca.