Nu vei muri niciodată

Reții ușor poezii, le spui frumos, cei din jur te aplaudă. Părinții și profesorii te încurajează. Descoperi că ai talent. Ești unul dintre cei aleși să încânte sufletele oamenilor. Ești special, nu doar pentru ceea ce ți s-a dat, ci și pentru că știi  ce să faci cu darul oferit cu atâta generozitate de Cel de Sus. Facultatea de Teatru. Doar pentru cei înzestrați. Începi să joci. Îți place, ești aplaudat, te descoperi prin fiecare personaj pe care îl construiești și care, la rândul lui, te reconstruiește ca pe un puzzle pe care îl credeai indescifrabil. Joci alături de actori mari. Devii, la rândul tău, mare. Începi să capeți experiență. Lumea te iubește, te recunoaște pe afișe. Te bucură acest lucru, îți aduce confirmarea faptului că forța talentului tău se îndreaptă unde trebuie. (În ciuda acestor fapte, continui să joci pe bani puțini. Dar, vorba aceea, din teatru nu ies bani). Și, totuși, iubești scena, iubești oamenii care te simt și care te cred, oferindu-le o mare parte din tine. Continui să joci, aplauzele te mențin în viață. Începi să capeți experiență. (Cardul de salariu rămâne la fel de gol. El nu oferă așa de multe ca tine. Banii nu contează atât de mult). Ești încă tânăr, mai poți face și alte lucruri. Continui să transmiți mesajul divin al propriului talent. Dumnezeu grăiește prin tine. Oamenii îți ascultă mesajul. Nu concepi viața fără scena. Prietenii tăi, cărțile tale, muzica ta, călătoriile pe care le faci, ideile tale, filmele tale, depresiile tale, candoarea cu care privești lumea din jur te ajută să treci mai departe.
Și să te bucuri că ești actor. (Banii însă nu îți sunt atât de fideli. Continuă să îți înșele așteptările. Uneori nu îi primești cu săptămânile. Pentru că "oamenii ca tine nu au nevoie de bani"). 30 de ani de experiență. Ani de emoții, de costume, de machiaj, de turnee, de premii, de succese sau eșecuri. Începi să simți presiunea timpului, care nu devine mai indulgent cu tine, indiferent de harul cu care ești înzestrat. Te uiți înapoi. Ai fost superb. Pe scenă și, poate, în afara ei. Viața ți-a oferit mai multe decât le-a oferit celor care nu pot decât să te admire. (Cardul rămâne la fel de ușurel). Te gândești unde ai greșit, apoi realizezi că nu e vina ta, și că ai fost suma posibilităților tale. Ai dat tot. Aproape tot. Încă mai ai ce oferi. Oamenii te pot încă aplauda. Oamenii te iubesc. Poți să afirmi asta fără teama că te-ai putea înșela.
Lucrurile mărunte îți iau timp, efort și bani. Ca tuturor celorlalți. Pentru Fisc sau pentru administratorul blocului ești la fel ca toți ceilalți. La fel ca doamna contabilă de la 3, la fel ca studentul de la parter, la fel ca vânzătoarea de la 2. Ești ca toți ceilalți de câteva ori pe lună. În fiecare lună. Atunci când nu mai contează că tu ești ALTFEL, și că ar trebui să fii tratat ALTFEL. Mai bine. Cu respect. Cu admirație. Fără disprețul filosofilor de carton care te anunță că îți vei lua salariul când o vrea Domnul. Îți dorești să fii sănătos. Ca prietenii și familia să fie întotdeauna lângă tine. Să fii tu și să fii, la fel de bine, personajele cărora urmează să le dai viață. Ai un gol în stomac și unul în privire. Știi cine ai fost și cine mai poți fi în continuare. Banii sunt hârtii. În schimb, viața pulsează în tine mai mult ca niciodată. Ultima suflare e pentru scenă. Nu vei renunța niciodată, deși ai multe de reproșat sistemului. Dar e OK. Banii nu aduc fericirea. Doar confortul. Pe care, mare parte din timp, nu l-ai avut. Ai, însă, o consolare: nu vei muri niciodată.