Pactul pentru ruinarea României

Atunci când, în decembrie, "coaliția" de guvernare a semnat așa numitul "pact pentru România", am crezut că e doar episodul pilot dintr-un incest odios, de un prost gust desăvârșit, dar care - am greșit sperând asta - nu va dura prea mult. Acum am sentimentul că asist la o piesă de teatru experimental în care, cu fiecare reprezentație, actorii joacă mai prost, mai neconvingător, mai jenant. Totuși, nu atât de jenant, nu suficient de penibil cât să le fie rușine să se mai uite în ochii publicului, aceste păpuși de ceară care, și de data asta, au votat puțin și au votat prost. Ei, și ce dacă!?!
Având nesimțirea pictată pe chip și tupeul strâns puternic în palmele transpirate, protagoniștii aruncă în noi cu pseudoargumente, cu jumătăți de promisiuni și resturi de amăgiri. Se autoglorifică și merg mai departe.
Dincolo, însă, de histrionismul politic, de această anomalie grotescă și care, de luni bune, ne anulează și ultimele rezerve de sarcasm pe care le păstram cu oareșce sfințenie, ca pe un surogat de refugiu, pentru întâlnirea finală cu eșecul, dor toate cuvintele care se aștern azi peste scuipatul de ieri. Sau, dacă vreți, doare scuipatul de azi care se așează nonșalant peste cuvântul de ieri. Da, o parte dintre absolvenții de la "Spiru Haret" vor susține din nou examenul de licență ca să demonstreze că n-au făcut parte din acel "snop" de studenți care au participat - cu sau fără voia lor, cui îi mai pasă? - la confirmarea, în planul învățământului universitar românesc, a uzinei "Spiru Haret".

Asta se întâmpla ieri. Azi, "absolvenții sunt absolvenți". Revin la ce spuneam mai demult: de ce numim în fotoliul de ministru oameni care n-au două vorbe la un loc și din gura cărora zboară doar ideile mirosind a naftalină venite, desigur, de la partidul tată?
Ar fi, apoi, asumarea răspunderii pe legile de reformă a învățământului, legea salarizării unice, pensiile, uite-le, sunt!, uite-le, nu-s! și bla, bla, bla... Funcționarii din sistemul bugetar care rămân fără locul de muncă, sporul pentru zâmbet, FMI-ul și analizele cu totul diferite ale PD-L și PSD care-mi aduc aminte de compunerile din școala primară: se dau cuvintele "criză", "Fondul Monetar Internațional", "Guvern". Rezultatul? Împreunări de cuvinte, expresii care n-au legătură cu realitatea, dar din care răzbate sfidător explicația: asta e viziunea noastră, punctul nostru de vedere fundamentat, cum altfel, de cele mai bune analize, discuții, sondaje. Ca și cum protecția la care s-ar putea apela tardiv ar putea opri rezultatul unei povești de dragoste pedelisto-pesediste care se substituie, fără succes, crizei reale.
Și, până la urmă, al cui e dezastrul? Ai cui sunt miniștri care taie panglici în gol și ministresele care acționează ca trase de sfori de niște păpușari profesioniști? Ale cui sunt împrumutul de la FMI, filosofia ieftină, în limbaj de frizer, despre "ce-am avut și ce-am pierdut"? Era să spun că aparțin, cu toate, coaliției de guvernare, celor care au semnat planul de criză fără valoare și fără acoperire. Dar sunt ale noastre, pentru că într-o jumătate de dragoste, fără contract prenupțial, într-un sfert de guvernare, n-o să-și asume nimeni maimuțăreala care, în batjocură, a fost numită "pactul pentru România".