Obiceiul pământului cu banul public

Mi-a plăcut editorialul Ioanei Lupea din Evenimentul Zilei de ieri și simt nevoia să accentuez asupra unui fapt pe care jurnalista l-a observat și pe care noi, ăștia, ziariștii de opoziție din provincie îl tot spunem, de atâta vreme, fără să ne audă cineva. Da, tâmpeniile lui Radu Mazăre nu provoacă aceleași cutremure mediatice și parlamentare pe care le-au iscat ilegalitățile comise de Ridzi. Da, "scuza cea mai folosită în România pentru ilegalități, nepotism, abuzuri este tocmai aceea că există deja o practică încetățenită, un obicei al pământului".
Porcăria dirijării banilor publici către TV Neptun, sesizată acum de presa centrală tocmai pentru că se înscrie în contextul național deschis de Ridzi, este aici, la Constanța, un OBICEI AL PĂMÂNTULUI. Banii publici, banii constănțenilor se duc către firmele deținute sau apropiate de clanul Mazăre nu doar pentru publicitate și imagine pozitivă, dar și pentru pază, pentru împodobirea cu flori a orașului, pentru curățenie, pentru cazarea polițiștilor detașați la mare, pentru cafeaua pensionarilor, pentru mobilierul Pavilionului Expozițional, pentru reparații la grădina de vară, pentru tot afișajul stradal din Constanța, pentru organizarea concursului de bărcuțe și mai știu eu pentru ce alte servicii a căror necesitate este acoperită rapid de ei și ai lor prin firme cu diverse obiecte de activitate.
Parte din extravaganțele clanului Mazăre - înțelegând prin acest eufemism tot ce iese din limitele bunului simț și, uneori, legalității - transpiră din când în când în presa națională, ba chiar, de curând, în cea internațională. Fiind însă Republica Mazăre recunoscută și tolerată, ne găsim în fața unui feed back de genul "aaaa, sigur că Mazăre a făcut și a dres, dar așa e la ei, acolo, la Constanța".
În plus, depărtarea de "locul faptei" este de natură a da o aură de ficțiune care pune frâu indignării. Prin multele, pestrițele, țipătoarele costumații arborate, Mazăre este personaj principal și pitoresc al acestei "ficțiuni", ba chiar mai multe personaje (obsesia sa pentru role playing fiind de-a dreptul psihanalizabilă) și oferă subiecte atât de caraghioase încât este imposibil să le tratezi cu sobrietate. Prin praful ridicat de personajul colectiv - puzderia de localnici ce mișună pentru a-l îmbrățișa / a-l vota pe primărașul lor sau pentru a prinde un loc bun la coada care-i conduce spre legendara sacoșă cu pui, zahăr și ulei - apar rar și ca prin ceață personajele secundare, constănțenii anti-Mazăre - ca un fel de prizonieri de război, niște inadaptabili a căror eliberare nu este considerată o prioritate de lumea liberă de dincolo de granițele "republicii".
Obiceiul pământului este asigurarea unui flux continuu de bani publici către clanul Mazăre, în condiții care să respecte cât de cât litera legii. Faptele sunt clare, meca-nismul a fost înțeles, mă întreb mereu dacă are rost să le mai repetăm, de vreme ce lumea s-a împăcat cu ele? Tradiția a fost întemeiată, nici măcar liderii politici locali nu mai au vreo reacție de condamnare, iar noi, cei care nu reușim să acceptăm situația, precis că avem ceva personal cu oamenii ăștia, săracii…