Deltaplanoriștii, "Icarii" ce survolează Costineștiul

221
2 min citire
Deltaplanoriștii,
Deltaplanorismul este un sport extrem care poate fi privit din perspectiva unei competiții, dar care, pentru cei mai mulți, este o metodă de relaxare.
Pe faleza de la Costinești, aproape de Hotel Forum, își dau întâlnirea pasionații zborului cu deltaplanul.
Acesta este un aparat de zbor foarte ușor, de forma literei grecești delta (de aici, și numele), care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. Pilotul atârnă suspendat sub voalura aparatului, legat de un ham, și controlează direcția prin schimbarea poziției corpului (modificarea centrului de greutate).
Zborul cu deltaplanul a fost inventat, sau mai precis influențat, de către tehnicianul NASA Francis Rogallo, în anul 1948, prin construcția lui Flexkite. Acest dispozitiv se dorea a fi o metodă pentru astronauți de a coborî pe pământ. Din acel moment, ideea a început să se dezvolte în Australia, continentul în care au apărut primele centre de producție. Zborul cu deltaplanul a devenit o atracție pentru întreaga lume, cea mai mare popularitate înregistrându-se în 1980.
De la aparatul din bambus, la cel din aluminiu
Aviația modernă își are originea în proiectele inventatorilor Chanute, Lillienthal, Montgomery și a altor cunoscuți ingineri din secolul 19. Mulți oameni cred, eronat, că frații Wright sunt primii care au zburat. Nu este adevărat. Ei au fost primii care au zburat folosind un motor. Oamenii zburau folosind deltaplanele cu mult înainte ca cei doi inventatori să schimbe industria aviației pentru totdeauna.
În anii 1800, planoarele erau construite din bambus și plastic. Mai târziu, au evoluat în aluminiu.
În anii ’60, piloții curajoși au vrut să experimenteze metodele străvechi, construind un zmeu uriaș, care era atașat de o barcă pentru ca aterizarea să fie mai sigură. În același timp, un inginer de la NASA, Francis Rogallo, a inițiat un proiect nou, bazat pe sistemele de recuperare a astronauților la întoarcerea din spațiu.
Astfel, a apărut un nou model de aparat de zbor, denumit deltaplan. În ziua de astăzi, materialul de construcție a acestor dispozitive este aluminiul. Sportul a devenit nu doar o atracție pentru pasionații de înălțimi, ci și o metodă ieftină de relaxare. În plus, priveliștea oferită de un zbor cu deltaplanul și exuberanța de a pluti sunt două elemente unice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0306 secunde