De ce, domnule prefect?

Lumea se întreabă dacă prezența lui în administrație e doar o etapă tranzitorie, generată de accederea PSD, în acest moment, la guvernare sau, din contră, este un prim pas dintr-o carieră politică. Tot ea, lumea, se întreabă de unde a răsărit omul ăsta - Liviu Brăiloiu - fără background în planul politicii de la malul Mării Negre și, mai mult, de ce tocmai el ocupă, în clipa de față, atât de râvnitul fotoliu de prefect. E de înțeles, în definitiv, ca într-o țară în care încă se crede că am putea avea vocația unei societăți civilizate, să ai curiozități justificate, întrebări care au nevoie de răspuns și, mai ales, să îți cultivi dreptul de a nu fi considerat idiot.
Am solicitat, în baza acelui credo care - îmi place să consider - îmi ordonează actul scriiturii și demersul de a informa cetățenii cu drept de vot, un interviu prefectului județului Constanța. Nu am făcut o solicitare pe Legea 544 (legea accesului la informații de interes public), nu m-a interesat o opinie legată de noroiul scandalurilor coaliției care se deșiră, ca un pulover prost, în fiecare zi. Am vrut un interviu față în față, nu cu întrebări trimise pe mail și răspunsuri primite asemenea. Un dialog civilizat, care "risca" să devină plăcut, cu un actor care, în definitiv, e în slujba cetățeanului și a cărui opinie - indiferent că agreăm sau nu ideea - contează. O discuție despre "puzzle"-ul organigramei Prefecturii Constanța, acela despre care prefectul declara, cu luni în urmă, că are intenția de a-l debloca, în sensul folosirii tuturor posturilor existente pentru că, explica el, are nevoie de oameni care "să facă treabă". Iar în acest sens urma să facă o propunere Ministerului Administrației și Internelor.
Dar destul cu ce aș fi vrut să abordez în cadrul acestui interviu pentru că… În urmă cu mai mult de zece zile i-am comunicat prefectului că sunt interesată de o discuție în acest sens. "În principiu este OK, dar vorbim mâine, să vedem la ce oră". Au trecut zece "mâine", zece zile în care realizez că am stresat constant un om care, nota bene!, a fost de acord cu interviul, inclusiv în alte două zile în care, telefonic, mi-a confirmat că el va avea loc, dar că totul depinde de program. Și, dacă mă obișnuisem cu lichelismul, mitocănia, rostirea agramată și lipsa de argument ale unor persoane care trăiesc cu iluzia că ar fi "oameni politici", ei bine, țin să menționez că, până la intenția mea de a-l intervieva pe reprezentatul Guvernului în teritoriu, acesta din urmă a avut o foarte bună relație de comunicare cu ziarul la care scriu, răspunzând cu promptitudine și eleganță întrebărilor sau nelămuririlor noastre și ale cititorilor. Mai mult, același prefect a manifestat maximă deschidere, disponibilitate, cel puțin declarativ, față de intenția mea de a vorbi, în contextul interviului amintit, despre - dumnealui nu știe asta - premisele unei funcții de vârf, despre problemele cu care se confruntă în instituția pe care o conduce, despre care mai este "pulsul" dintre el și partidul care l-a susținut.
În acest context, nu m-am putut abține: de ce, dacă e "da", e până la urmă "nu"? Și de ce dacă vrei, dacă "este OK", nu se poate? Nu am așteptat o zi sau două, ci zece zile. Pentru un interviu la finalul căruia mi-ar fi plăcut să pot spune că, da, instituțiile democratice se implică, chiar dacă destul de timid uneori, în sprijinirea unei prese echidistante. Și, de asemenea, da, constănțenii au dreptul la o informare corectă, completă, echidistantă. Iar eu am, și nu renunț la ideea asta, dreptul de exprimare a opiniilor.
Acest text nu reprezintă expresia regretului de a fi publicat un material mai puțin în paginile ziarului. El constituie punerea în cuvinte a unei, recunosc, dezamăgiri. Dar îmi place să cred că prefectul are privilegiul de a nu se simți ofensat. Cu toate astea, nu mă pot abține să întreb: de ce, domnule prefect?