O panglică pentru Ministrul Culturii. Oferă cineva mai mult?

"E o activitate minunată să tai panglici. Îmi place grozav să tai panglici. Mă pricep foarte mult la tăiat panglici. Am o mare pasiune pentru panglici". Acestea au fost cuvintele ministrului Culturii și Cultelor, Theodor Paleologu, la redeschiderea Cetății Neamțului, închisă în urmă cu doi ani pentru lucrări de reabilitare.
În continuare, voi reda un pasaj din "Breviar pentru păstrarea clipelor", un savuros volum de interviuri acordate de tatăl său, Alexandru Paleologu, lui Filip-Lucian Iorga: "Lumea noastră cretină și fudulă îmi provoacă o greață inimaginabilă. Cât putem fi de proști! Și cât de ușor renunță omul la demnitatea ființei sale".
Cât de penibil poate fi discursul unui ministru tânăr? Cât de "la mișto" te poate lua un demnitar astfel încât să peroreze despre panglici, despre cât de "ca lumea" sunt ele și cât de puternică e pasiunea pentru ele?!? Reacția celor mai mulți a fost… "WTF?", iar a altora: ce jenant, ce păcat…
Poate ați crezut că metabolismul culturii ține pasul, într-o oarecare măsură, cu cel al democrației sau, și mai mult, că-l poate depăși. Sau că baloanele, artificiile din discurs și confetiile pot lipsi din această piesă în care derizoriul și-a îmbrăcat, firesc, costumul de actor principal. Sau poate că ați sperat ca lansările așa numit "pionieristice" ale miniștrilor în probleme de care n-ar trebui să fie străini n-o să caracterizeze, și de data asta, o clasă politică îndelung caricaturizată. Well… o să spun, cu mare părere de rău: v-ați înșelat. Din nou. Și eu, desigur, alături de voi.
Cultura de iarmaroc a pătruns în toate colțurile, a înghițit, ca o plantă carnivoră, și ultimele firimituri ale decenței, ale măsurii, ale bunul gust. Tot ce, poate, ar fi trebuit să fie farmec, a devenit acumulare de bășcălii, mișto-uri, idei care circulă în spiritul "piți", atât de popular astăzi. Zgomotul de fond? Păi… ar fi câteva mici probleme legate de "Brâncuși a fost pictor, nu sculptor", centrele cultural-istorice care cad peste noi, un profesor care predă limba și literatura română la un liceu și care n-a auzit (și, evident, nici n-a citit) despre "De veghe în lanul de secară" și alte câteva insignifiante aspecte… Niscaiva muzee nerestaurate, autorizații de construcție eliberate pentru ridicarea, în imediata apropiere a locașelor de cult, a unor imobile, actori scoși în stradă, zburați din distribuție ca să-și facă loc soțiile domnilor directori și… Ei, ar mai fi, dar să nu epuizăm, totuși, toate problemele. Gigantica, măreața, ine-galabila instituție a culturii din România actuală naște resentimente și hrănește, cu șapte mâini, mediocritatea și impostura. Și, desigur, și penibilul. În toată splendoarea sa.
Panglica și permanentul divertisment, foarfecele și ministerul butaforic, o împuțită societate de consum și non sensul. Un cadru "glamour", o glumă trendy, un decor de carton. Asta e logica, acesta-i scenariul, coregrafia, sunetul.
Chiar așa: cât de ușor renunță omul la demnitatea ființei sale pentru un show de doi lei și 50 de bani?