Sănătate numai pentru "premianți"

Tratamente de ultimă generație, scheme terapeutice bazate pe unele dintre cele mai recente descoperiri în domeniu - așa aș vrea să încep articolele despre Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. De fapt, despre orice spital din sistemul sanitar de stat. În aceste unități se tratează profesorul meu de limba română, vecinul care, o viață întreagă, le-a croit costume medicilor și mătușa prietenului meu, ce a parcurs la pas întregul județ, proiectând ferme zootehnice și sisteme de irigații, iar la bătrânețe s-a "procopsit" cu o cataractă urâtă care o ține închisă în casă. Astăzi, ei sunt pensionari, iar despre cât de consistente sunt veniturile lor, nici nu vreau să discut. Dar aș vrea să scriu despre cât de calitative sunt serviciile medicale pe care le primesc, pentru că ar merita ce e mai bun, iar ca ei sunt mulți.
Merită pentru că au muncit cinstit și au contribuit, conștiincioși, la fondul național al asigurărilor de sănătate - CAS-ul din spatele denumirii pompoase.
În privința articolelor pe care aș vrea să le scriu, mai am de așteptat. Și dacă incursiunile zilnice prin saloanele Spitalului Județean nu au fost de ajuns pentru a mă convinge, vorbele dr. Dan Căpățână, managerul unității, au avut efectul dușului rece. Cu puțin timp în urmă, medicul declara, într-o conferință de presă, că spitalul are dotările necesare pentru a asigura "un tratament și un diagnostic corect", deși cu "o medicație inferioară".
Explicația avea rolul de a minimaliza importanța faptului că din farmacia spitalului lipsesc cele mai multe medicamente. Cine dorește altceva, adică "medicație de top", poate scoate bani din buzunar.
De parcă cercetarea medicală s-ar face numai pentru "premianți". Iar anii de contribuții la CAS au fost pentru a primi, la nevoie, doar banalele aspirine sau algocalmine, adică "medicația inferioară". În sistemul meu de valori, oamenii aceștia și cei ca ei nu sunt nicidecum inferiori și nu ar trebui să fie limitați la produsele farmaceutice de bază.
Pe pereții spitalului pot fi văzute, la fiecare pas, afișe cu medicamente dintre cele mai felurite, care promit vindecări miraculoase într-un timp mai scurt decât de obicei. Pastilele respective rămân însă doar niște desene, la care se uită cu jind bolnavii. "Oare o fi bun ăsta, uite ce spune aici…", îi poți auzi pe pacienți în vreme ce așteaptă la ușa vreunui cabinet. Nici nu vor îndrăzni să-l întrebe pe doctor despre medicamentul cu pricina, pentru că știu că i-ar ustura la buzunar. Și medicul se va limita la a le prescrie obișnuitele "hapuri". Știți replica: "Nea X, ați luat tot de pe rețetă? Cum vă simțiți? Nu-i așa că mai bine? Mai luați o lună din astea și vedem după aia" - oare de câte ori nu ați auzit cuvintele acestea de la medicul căruia i-ați trecut pragul?
Un doctor din Spitalul Județean îmi spunea că bolnavul român s-a obișnuit să i se prescrie medicamente cât mai multe și, dacă vede că rețeta este cam goală, cere și alte preparate farmaceutice. Mă îndoiesc însă că bolnavii vor să dea și puținul avut pe care îl au pe medicamente. Vor să se însă-nătoșească și constată cu tristețe că orice înghit și oricât de mult, nu mai are efect. Specialiștii admit că, în urma unui consum îndelungat de anumite substanțe farmaceutice, bacteriile și virusurile dezvoltă imunitate. Cu toate acestea, "recomandă" aceleași pastile. E mai simplu pentru buzunarul tuturor, căci sănătatea este "mai bună decât toate" doar declarativ, nu și faptic.
Într-o primă fază, l-am blamat pe dr. Căpățână pentru lejeritatea cu care admitea că pacienții din Spitalul Județean sunt tratați cu "medicație inferioară". În fapt, însă, medicul nu a făcut decât să descrie situația care caracterizează întregul sistem. Nu pot să nu mă întreb însă: dacă o rudă de-a dumnealui ar ajunge la spital, cum ar proceda, ar recurge la aceleași doftorii?