România, trezește-te! Și culcă-te la loc!

620
România, trezește-te!  Și culcă-te la loc! - 83d165df8a35a163dea7821654e0efcf.jpg
O să înceapă campania. Curând, cât de curând. De fapt, într-o formă cu totul mizeră și odioasă, ea a demarat deja. Aceeași țopăială inutilă, gălăgioasă, vulgară din platourile televiziunilor. Că, vezi Doamne, "dobitocii de dreapta" sunt tot ce poate exista mai rău la ora actuală sau, din contră, "cretinii de stânga" umplu de venin scena firavă a politicii. Când, "de fapt și de drept", cel mai bine este să fii, pe aceeași trambulină a politichiei, reprezentant al societății civile, curat, de un alb imaculat, cu o conștiință la fel de ușoară ca o păpădie și care se înclină, când și când, uneori la dreapta, alteori la stânga. Și care conștiință rămâne, totuși, mai ales una "de centru".
Aud, în fiecare zi, despre alte și alte previziuni, triste, sumbre, de-a dreptul crude, legate de cum "se apropie România de dezastru" în timp ce noi, inconștienți și uneori senini, trăim cu amăgirea de a ne simți răzbunați de faptul că Monica Iacob Ridzi a demisionat sau de acela că DNA a cerut începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului. Ne ocupăm de "pedepsirea" capitalismului pentru această criză care ne înghite și construim, în paralel, scenarii penibile despre cotcodăceli de culise în care parlamentarii și membrii Guvernului participă la negocieri, întâlniri și ședințe secrete. Atât de secrete că presa așteaptă ciorchine la porțile sediilor de partid pentru a transmite, în direct, ca breaking news, pe ce scaun a stat X, dacă Y a stat picior peste picior și, desigur, deliciul deliciilor, cine a mai trecut în barca golanilor.
A huliganilor. A celor care și-au pierdut diplomația, care au renunțat la un limbaj civi-lizat, care au uitat că libertatea și democrația, așa cum se manifestă ele în prezent, nu au venit natural.
Pentru ce să se mai trezească România? Pentru campaniile electorale duse pe
Twitter, Facebook, pe bloguri și Youtube? Pentru gargara acelor candidați la fotoliile de senatori și deputați pe care nimeni (și aici mă refer și la primarii care au garantat pentru ei astă toamnă) nu i-a mai văzut de șapte, opt luni? Pentru sfidarea, batjocura cu care miniștrii "se sacrifică" pentru binele națiunii renunțând la câteva milioane amărâte din salariu lor pentru binele obștesc?
Mda… La trecutu-ți mare, sumbru viitor! Propunerea indecentă ar fi să ceri românilor să se trezească în contextul în care, de ani de zile, ei se afundă în somnul călduț al nepăsării, al pasivității. O propunere indecentă ar fi să disecăm, cu spor și poftă, și alte amantlâcuri, aranjamente și "blaturi" pe care le prezentăm cu titlu de adevăruri supreme, când știm prea bine că avem un veșnic apetit pentru circ, țiganiadă, politică de cort. Dar nu, mai bine facem așa: în exclusivitate, Antenele și mai ales Realitățile își uită microfoanele (calculând în prealabil, în detaliu, orice "incident") în cabinele de toaletă, de probă, în farfuriile din restaurante, ca să știm și noi ce ceas a ticăit la mâna unui prefect, ce sacou de neam prost a purtat nu știu ce primar sau ce a mâncat un demnitar.
Ce-am avut, ce n-am pierdut și ce nu vom avea nicicând n-o să știm azi. Poate mâine. Sau, mai sigur, marți. Marți, că-i ziua mai lungă. Suntem în cădere liberă, fără parașută. Și, ca în bancul cu Bulă, parcă văd că, atunci când vom ateriza, și bicicleta va fi stricată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 25 Iulie 2009
Stire din Comentarii : Paint ball cu rahat
Joi, 23 Iulie 2009
Stire din Comentarii : Intelectual pe bani
Luni, 20 Iulie 2009
Stire din Comentarii : Invers
Sâmbătă, 18 Iulie 2009
Stire din Comentarii : Clusterul și claustrul
Pagina a fost generata in 0.8128 secunde