Săracii bugetari…

962
Săracii bugetari… - 8db1c5244f04213e7178c188cf975960.jpg
Mă enervează foarte tare cum le plânge toată lumea de milă sărmanilor bugetari. Mai ales sărmanilor bugetari din ministere și din administrație, în general.
Nu mă refer aici la amărâții care lucrează într-o primărie dintr-un sat uitat de lume sau chiar în Primăria Constanța, dar chiar lucrează, ci la doamnele "arânjate" care sunt angajate în funcții de conducere și își iau cafeaua la Irish când ar trebui să fie la program.
Nu mă refer la săracii funcționari care trebuie să stea la ghișeu și să dea piept cu cetățeanul din ce în ce mai nemulțumit și mai frustrat, ci la numeroșii directori și directorași din administrația locală care își plimbă fundurile în mașini ce funcționează pe motorină din banii publici.
Nu mă refer la inspectorii care fac teren pe soare sau ploaie, ci la metresele sau rudele de persoane importante care sunt angajate la fundația "Fantasio", spre exemplu, sau în alte sinecuri din care sfidează chiar ideea de muncă.
Nu mă refer la pălmașii din ministere, ci la directorii care au ca unică preocupare să ocupe cât mai multe fotolii în consilii de administrație la societăți care plătesc bine și constant.
Nu mă refer la oamenii care sunt angajați pe criterii profesionale și își fac treaba pentru care sunt plătiți, ci la "consilierii de imagine" angajați pe criterii politice, aceia care trec o dată pe lună pe la companiile la care sunt angajați, pentru a-și colecta salariul nemuncit.
Nu mă refer la cadrele medicale care se spetesc în spitale împuțite și prost utilate, ci la acelea care reorientează fluxul de pacienți cu dare de mână spre cabinetele personale.
Nu mă refer la profesorii și învățătorii modești și serioși care își dedică viețile educării a generații întregi de elevi, ci la aceia care îi cheamă la meditații în particular pe bani grei și nu predau nimic la clasă pentru a nu lăsa nicio variantă elevului fără posibilități materiale, la aceia care pretind cadouri de la părinți cu orice prilej și încearcă să scoată tot ce pot de la niște oameni care, chiar dacă sunt săraci, nu concep să facă economie pe spinarea propriilor progenituri.
În evaluarea mea personală și subiectivă - ca ziarist cu 14 ani de experiență, care am cunoscut oameni de toate profesiile, am intrat în majoritatea instituțiilor și am văzut cum se arde gazul chiar și prin ministere - cam jumătate din bugetari muncesc. Restul mănâncă banii statului de pomană, sunt prost pregătiți sau necalificați pentru posturile pe care le ocupă și fac de râs, prin atitudine, instituțiile de unde își iau salariul.
Că sunt instituții cu buget de la stat sau instituții de stat care funcționează prin autofinanțare, la fel de condamnabile sunt risipa și nemunca și la fel de păguboase pentru contribuabil. Și mă refer atât la contribuabilul din mediul de stat, cel care, uneori, muncește și pentru colegul cu sinecură și plătește taxe, cât și la contribuabilul din mediul privat, pe care, mai ales în vreme de criză, nimeni nu-l ține pe salariu câtă vreme nu are încărcătură maximă în cele opt ore de program.
Și nimeni nu-i plânge atâta de milă celui care a lucrat la patron și a fost disponibilizat, cât li se plânge cu anticipație destinul crud bugetarilor. Vai, Doamne, încotro se vor duce?, se vaită analiștii cu temă… Aoleu, o să crească șomajul… Ce ne facem, o să scadă consumul în România…
Păi, dacă singura metodă pentru a menține consumul pe piață este să plătim niște puturoși să consume pe banii noștri, stăm rău! Și la strategie, și la analiză.
Asta e, ghinion!, a venit criza, s-a terminat cu "trai nineacă pe banii babachii"… A venit vremea pentru unii să-și caute servicii în care să muncească cinstit și pe bune, pentru alții să-și întrețină personal metresele și rudele, fără să mai apeleze la banii noștri, iar pentru cei incapabili, să se ducă naibii acasă și să nu mai încurce oamenii care au de muncit să scoată țara din criză!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 August 2009
Stire din Comentarii : Nu vei muri niciodată
Sâmbătă, 15 August 2009
Stire din Comentarii : Țara preaplecaților
Vineri, 14 August 2009
Stire din Comentarii : Pactul pentru ruinarea României
Miercuri, 12 August 2009
Stire din Comentarii : Șarlatanii
Marţi, 11 August 2009
Stire din Comentarii : Mazăre de Moeciu
Sâmbătă, 08 August 2009
Stire din Comentarii : Nu suntem încă destul de buni
Vineri, 07 August 2009
Stire din Comentarii : Criza e pentru cei săraci
Pagina a fost generata in 0.8573 secunde