Alina Stoiadin, câștigătoarea locului II de la "Miss Diaspora 2009", vrea să devină o actriță renumită

1356
Alina Stoiadin, câștigătoarea locului II de la
Sâmbătă seara, în cadrul Festivalului Callatis, s-a desfășurat concursul "Miss Diaspora 2009", la care au participat 17 românce din toată lumea.
Concurentele au trebuit să treacă prin probele de dans popular românesc, prezentarea rochiei de seară, interviul și proba individuală aleasă de concurentă. La sfârșitul concursului, Alexan-dra Maria Tarcu, de 17 ani, din Canada, a fost încoronată "Miss Diaspora 2009", ea câștigând și premiul de popularitate acordat de public. Podiumul frumuseții a fost ocupat în continuare de Australia, cu frumoasa româncă Alina Stoiadin, de 22 de ani, iar locul trei a fost împărțit de Marcie Streza din Statele Unite ale Americii și Georgiana Valentina Mitrică din Belgia. În numărul de ieri al cotidianului nostru, v-am prezentat povestea de viață a tinerei Alexandra Maria Tarcu. Astăzi, continuăm cu "povestea" Alinei Stoiadin, din Australia.
Alina Stoiadin s-a născut la Timișoara în anul 1987 și a emigrat în Australia, atunci când avea doi ani, cu părinții și sora ei.
"Părinților le-a fost greu la început, necunoscând nici limba și neavând niciun sprijin financiar. Sora mea este sportivă și joacă fotbal la o echipă de fete. Mama este coafeză și are un salon de coafură. Tatăl are mai multe business-uri și mai cântă pentru români la petreceri, fiind un cunoscut interpret de muzică bănățeană, Sorin Stoiadin. Datorită lui, am călătorit foarte mult", a spus câștigătoarea premiului doi de la concursul "Miss Diaspora 2009".
Alina este studentă în anul trei la Facultatea de Drept și, în paralel, urmează și cursurile de la o școală de actorie. A lucrat la o firmă de avocați, iar o dată pe săptămână lucrează voluntar la o firmă de avocați pentru săraci. A primit mai multe roluri mici în seriale de televiziune și a făcut diverse reclame. Dorește să termine facultatea și să urmeze o carieră în actorie. În momentul de față locuiește în orașul Melbourne din Australia.
Ea spune că meritul de a vorbi foarte bine românește îl datorează părinților săi care au ținut la tradițiile românești.
Ca orice tânără, Alina are și anumite pasiuni, cum ar fi baschetul, înotul, lectura, pictura și artele marțiale. De altfel, la proba individuală din concurs, ea a făcut un număr de Tae Kwan Do, fiind aplaudată de cei prezenți.
Dintre actorii români, cel mai mult îi place Maia Morgenstern. Totodată, îi place literatura română, preferatul ei fiind Mihai Eminescu, iar din literatura universală cel mai mult i-a plăcut "Twilight" de Stephenie Meyer.
Alina spune că cea mai mare dorință împlinită de până acum este faptul că a intrat la Facultatea de Drept, iar cea neîmplinită, dar pe care are timp să o ducă la bun sfârșit, este de a deveni un avocat bun sau o actriță renumită.
Tânăra a venit la Festivalul de la Callatis însoțită de tatăl ei, care a susținut-o tot timpul din public.
Fericit că fiica lui a câștigat unul dintre premii, el a urcat pe scenă, unde a îmbrățișat-o spre deliciul publicului. A urmat o ședință foto în care Alina, fire foarte sociabilă, s-a fotografiat cu cei apropiați, dar și cu cei necunoscuți care au îndrăgit-o pe parcursul concursului.
"Sunt foarte fericită și mă simt împlinită chiar dacă am luat locul doi", a declarat Alina Stoiadin după decernarea premiilor.
În ziarul nostru de mâine puteți citi povestea de viață a Marciei Streza, de 20 de ani, din SUA, una dintre fetele care a câștigat locul trei la concursul "Miss Diaspora 2009".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1631 secunde