Galerie foto. Accident șocant! O tânără a intrat cu mașina într-o mulțime: 3 morți și 22 de răniți

151

Articole recomandate

Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 22 au fost rănite, atunci când o mașină a intrat într-un grup de foști și actuali studenți ai universității din Oklahoma, în sudul Statelor Unite, a informat poliția locală, potrivit AFP.


Persoana de la volanul mașinii care a rulat cu viteză mare a fost arestată, a confirmat poliția din orașul Stillwater, unde se află Oklahoma State University (OSU).

Este vorba despre o femeie în vârstă de 25 de ani, reținută pentru conducere "sub influența" unor substanțe, termen care în Statele Unite poate desemna conducerea sub influența drogurilor, alcoolului sau a medicamentelor.

Dintre cele 22 de persoane rănite, opt sunt în stare gravă, a adăugat sursa amintită.

Un martor ocular al incidentului petrecut sâmbătă dimineață în jurul orei 10.00 (15.00 GMT), citat de Stillwater News Press, a afirmat că inițial a crezut mașina făcea parte din spectacolul în cursul defilării, înainte ca mulțimea să intre în panică.

"Oamenii zburau în aer la 10 metri înălțime ca păpușile din cârpe", a povestit Konda Walker.

La rândul său, universitatea de stat din Oklahoma și-a exprimat într-un mesaj pe Twitter "tristețea în urma tragicului accident petrecut cu ocazia adunării din această dimineață". "Toate gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă spre persoanele afectate", a mai scris OSU.

Numeroase universități americane organizează manifestații de genul celei din Oklahoma, o sărbătoare la care sunt așteptați foști și actuali studenți ai instituției.

Canalul de televiziune News On 6 a menționat că evenimentul de la OSU, unul din cele mai importante din Statele Unite, reunește anual zeci de mii de persoane, scrie realitatea.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5326 secunde