George Buhnici, prima reacție după derapajul grosolan făcut pe litoral

4847
George Buhnici, prima reacție după derapajul grosolan făcut pe litoral - george-1658157904.jpg

Articole de la același autor

La prânz, pe blogul personal, vloggerul a scris un răspuns aspru în care încearcă să justifice afirmațiile făcute despre soția lui, cât și despre femeile pe care le văzuse în sejurul pe Litoral, potrivit Realitatea.net


Jurnalistul George Buhnici a fost intervievat în timp ce se afla pe litoral la un festiva. El a făcut mai multe declarații controversate care s-au viralizat pe rețelele de socializare și au generat revoltă în rândul internauților:

„Am venit să ne întâlnim cu prietenii, să ridicăm degetul mijlociu în fața pandemiei, să ne uităm acolo, în depărtare, la 60 de kilometri, și să ne bucurăm că nu suntem acolo și suntem aici și să ascultăm muzică bună”, a spus Buhnici în fața microfonului.


„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor!”, a spus vloggerul.

"Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!", a spus Buhnici.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5422 secunde