Guvernul german fixează alegerile parlamentare pentru 22 septembrie

122
Alegerile legislative germane, în urma cărora Angela Merkel ar putea obține un al treilea mandat de cancelar, vor avea loc la 22 septembrie, a decis Consiliul de miniștri. Conservatorii și liberalii din coaliția guvernamentală și-au exprimat la 31 ianuarie intenția în acest sens. Pre-ședintele țării, Joachim Gauck, urmează să aprobe această dată, ceea ce ar trebui să se întâmple fără surprize. 

Șansele lui Merkel de a obține un al treilea mandat continuă să crească, potrivit unui sondaj realizat pentru revista Stern. Uniunea sa Creștin-Democrată (CDU) și versiunea bavareză a acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), au câștigat un punct procentual într-o săptămână, ajungând la 41 la sută din intențiile de vot. 


Partidul liberal FDP, partener de coaliție al conservatorilor, ar fi eliminat din Bundestag, neîntrunind pragul de 5 la sută din sufragiile necesare, acesta fiind creditat cu doar 4 la sută din intențiile de vot.

Partidul Social-Democrat (SPD), princi-pala formațiune a opoziției, ar obține 25 la sută din intențiile de vot, iar Verzii - 15 la sută.

Conservatorii lui Merkel ar devansa, astfel, cu un punct o coaliție a opoziției, potrivit acestui sondaj.

În cazul în care cancelarul ar fi ales direct, ceea ce nu se întâmplă în Germania, el fiind desemnat de deputații din Bundestag, Merkel ar obține 58 la sută din voturi, față de 21 la sută candidatul SPD Peer Steinbruck. Merkel ar fi aleasă de 24 la sută dintre electorii SPD. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3025 secunde