Încoronare Charles/ MOMENT UNIC! Regele a depus jurământul de încoronare
10528

Articole de la același autor
Papa Francisc, la ieșirea din spital: Sunt încă în viață!
01 Aprilie 2023
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a depus jurământul de încoronare în cadrul ceremoniei organizate sâmbătă la abaţia Westminster din Londra, informează BBC.
Ceremonia a început cu procedura de recunoaştere a suveranului. Există mai multe etape în cadrul ceremoniei, care va dura puţin sub două ore.
În prima etapă - recunoaşterea monarhului -, regele Charles a fost prezentat în faţa poporului, o tradiţie care datează din epoca domniilor anglo-saxone.
Arhiepiscopul de Canterbury a recunoscut existenţa numeroaselor religii care există în Regatul Unit şi a spus că Biserica Anglicană "va încerca să promoveze un mediu în care oamenii de toate credinţele să poată să se simtă liberi".
Apoi, arhiepiscopul Justin Welby a iniţiat "Jurământul de încoronare" - o procedură obligatorie prin lege.
El l-a întrebat pe regele Charles dacă va respecta legea şi Biserica Anglicană în timpul domniei sale.
Suveranul a răspuns afirmativ, a pus o mână pe Biblie şi a jurat "să îndeplinească şi să respecte" aceste promisiuni.
Regele Charles al III-lea a depus apoi un al doilea jurământ - Jurământul Declaraţiei de Acces pe Tron -, prin care a spus că este un "protestant credincios".

FOTO: AGERPRES
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 06 Mai 2023
Sâmbătă, 06 Mai 2023
Sâmbătă, 06 Mai 2023
Miercuri, 05 Aprilie 2023
Joi, 01 Decembrie 2022