Încrederea în americani, zdruncinată de spionaj!

73
Încrederea în americani, zdruncinată de spionaj! - spionaj-1383052373.jpg
Încrederea europenilor în aliatul lor american a fost zdruncinată de recentele dezvăluiri despre operațiuni de spionaj efectuate de NSA în străinătate, au avertizat eurodeputați aflați în vizită la Congresul american.

"Încrederea noastră a fost zdruncinată", a declarat germanul Elmar Brok, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European (PE), la finalul unei întâlniri cu congresmeni. "Nu este acceptabil, de exemplu, ca atât cancelarul Angela Merkel, cât și alții să fie spionați timp de zece ani", a continuat el.

Aflat alături, președintele republican al Comisiei pentru Informații din cadrul Camerei Reprezentanților, Mike Rogers, a oferit asigurări că un grup de congresmeni americani vor efectua, foarte curând, o vizită omologilor europeni.

"Încrederea este necesar să fie reconstruită. Este necesar să înțelegem de ce au avut loc operațiuni de supraveghere atât de masive", a declarat Claude Moraes, un eurodeputat britanic. Informații despre operațiuni NSA în Europa "au cauzat o îngrijorare de durată", a oferit el asigurări.

Insistând asupra necesității de a se "asigura că se vorbește despre fapte, și nu despre percepții", Mike Rogers a declarat că cele două părți au înregistrat progrese. "Începem să relevăm domenii în care putem coopera, proteja relația dintre aliații europeni și Statele Unite și continua să asigurăm capacitatea de a culege informații, cu scopul de a proteja concomitent aliații și Statele Unite", a subliniat el.

Brok a declarat, pentru AFP, că regretă faptul că Washingtonul nu a spus tot adevărul atunci când europenii au întrebat Statele Unite despre activitățile NSA, în vară, după primele dezvăluiri ale fostului consultant al acestei Agenții de informații, Edward Snowden.

"Cred că interceptările administrației germane efectuate de către americani constituie o încălcare a legii germane", a mai spus europarlamentarul CDU, formațiunea lui Merkel.

Luni, Spania a cerut explicații Statelor Unite cu privire la o presupusă supraveghere a zeci de milioane de apeluri telefonice, în timp ce scandalul provocat de spionajul NSA nu încetează, chiar dacă Washingtonul neagă că Barack Obama ar fi fost la curent cu o supraveghere a lui Merkel. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5502 secunde