India și Pakistanul, din nou la masa negocierilor

309
India și Pakistanul intenționează să reia la 15 iulie negocierile la nivel de experți, în perspectiva relansării dialogului de pace întrerupt după atentatele de la Mumbai din noiembrie 2008, au anunțat ieri surse oficiale concordante, citate de Agerpres.
Miniștrii de externe ai celor două țări s-au întâlnit luna trecută cu ocazia unui summit regional organizat în Bhutan, unde au căzut de acord asupra pregătirii terenului pentru lansarea unor discuții "substanțiale" pe teme de interes comun.
Într-o conferință de presă similară la Islamabad, ministrul Qureshi a confirmat reluarea dialogului cu New Delhi, care a demarat în 2004 și s-a axat în principal pe problema regiunii Kashmir, divizată între cele două țări dar revendicată deopotrivă atât de India, cât și de Pakistan. 
India a suspendat negocierile de pace cu Pakistanul după atentatele de la Mumbai, soldate cu 166 de morți și atribuite de New Delhi unor organizații islamiste cu baze pe teritoriul pakistanez, mai precizează Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4452 secunde