Inspectorul general a interzis concursurile extrașcolare

1338
Sunt peste 10 concursuri extrașcolare ce se adresează elevilor preșcolari și de gimnaziu și niciunul dintre acestea nu se desfășoară fără plată, motiv pentru care au devenit subiect de anchetă.

La recenta întâlnire de la Palatul Copiilor, provocată de inspectorul general prof. Petrică Miu, s-a atins și problema concursurilor extra-școlare găzduite de instituțiile constănțene sub diverse denumiri și la care sunt bine reprezentate mai ales școlile considerate elitiste.
La momentul respectiv, prof. Miu a declarat "voi verifica să nu mai existe niciun fel de fundație care să intre în școală în orice condiții și oricum, ci numai cu avizul inspectoratului. Am discutat și la minister și mi s-a confirmat că unii de acolo au obținut câte o semnătură prin mijloace… românești. Și atunci am hotărât să nu mai intre nimeni sub această formă".
Imediat, o directivă prin care inspectorul general făcea cunoscut că nu acceptă desfășurarea aces-tor concursuri a ajuns la condu-cerile școlilor, care, la rându-le, au informat părinții de renunțarea la aceste forme de verificare a cunoștințelor.

Părinții testează puterile odraslelor
În încercarea de a investiga bănuiala că se manipulează fonduri nejustificate prin intermediul concursurilor organizate de diversele fundații și asociații, am stat de vorbă cu două cadre didactice cu state vechi în domeniu, întrucât activează într-o instituție de prestigiu constănțeană, faimoasă pentru participările sale.
Instit. Paraschiva Alecu afirmă că la clasele I și a II-a Cangurașul se desfășoară de mulți ani, taxa fiind de 14 lei: 10 lei se trimit la fundație, iar 4 lei la dispoziția școlii și a organizatorului, respectiv se achită taxe poștale și se cumpără diverse materiale pentru a răsplăti strădania copiilor. "Totul se face legal, cu acte doveditoare".
În funcție de numărul de elevi înscriși, se cooptează unul sau doi supraveghetori, neretribuiți, în-trucât concursul se desfășoară în timpul orelor.
Înv. Doina Mateescu afirmă că acum șase ani, când s-a organizat pentru prima dată concursul Arhimede la Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica" (de altfel și unicul centru de examinare la vremea respectivă), Inspectoratul Școlar Jude-țean Constanța era cel care solicitase acest lucru.
De asemenea, am mai aflat că, spre deosebire de concursul Cangurul, cel care se desfășoară astăzi, respectiv etapa națională a concursului Arhimede, beneficiază de retribuirea cadrelor implicate, fiind programat în afara orelor de curs. "Funcție de câți elevi se înscriu să participe la concurs, se stabilește și suma cu care sunt plătiți supraveghetorii și corectorii". La ultima ediție am aflat că s-au înscris circa 200 de elevi "chiar dacă subiectele sunt destul de grele".

Noi trebuie să-i cerem elevului totdeauna mai mult!
Ambele cadre didactice au recunoscut că sunt extrem de multe concursuri care perturbă activitatea. "Trebuie să se știe că părinții sunt cei care le doresc. Mie mi s-a întâmplat anul trecut, când s-a introdus Lumina Math la clasa a IV-a, pentru că ei deja aflaseră înaintea mea, au solicitat înscrieri".
Părinții își doresc să vadă cum se descurcă odraslele lor într-un concurs în condițiile în care ștacheta pretențiilor a apărut la vârste mult prea fragede, iar sărmanii școlari nu mai știu ce înseamnă copilărie. "De asemenea, nu e vina noastră că se tot vorbește despre descongestionarea programelor, iar aceste concursuri vin cu numeroase exerciții, chiar foarte grele, care ne pun și pe noi în situația de a cumpăra culegeri, după care, mai apoi, să lucrăm la clasă.
La început au fost unu-două concursuri Cangur, după care a apărut Arhimede, apoi Euro junior, Micii matematicieni, Evaluarea în educație și altele care i-au stimulat cu diverse premii. Noi ne-am mândrit cu rezultatele obținute, pentru că la mijloc este munca noastră susținută! Poate că, într-adevăr, sunt prea multe și noi la un moment dat nu mai agreăm ideea de a prezenta un concurs, dar în acest mod i-am ținut în priză.
Și copilul se antrenează! Dacă nu-i ceri mai mult decât poate oferi, el nu va da nici cât poate!".

Chiar dacă există interdicția, ele se desfășoară
Președintele Asociației Arhimede, prof. univ. Petruș Alexandrescu, a declarat pentru "Cuget Liber" că măsura luată este cel puțin ciu-dată, în condițiile în care acest concurs este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației de patru ani. "Dar cum, fără taxă, nu se mai poate organiza nimic serios, lucrurile de valoare se desființează primele!".
Pe de altă parte, prof. Petrică Miu a declarat că nu vrea să fie considerat un exces de zel din partea noului inspector general venit să taie și să spânzure, "dar suntem și noi curioși cine sunt acești organizatori care n-au trecut deloc pe la inspectorat și care le promit premii copiilor în schimbul unor sume substanțiale care se colectează chiar de către cadrele didactice. Se eliberează chitanțe? Există o justificare financiară a acestor bani? Este interesant de aflat pentru a nu ne trezi în fața unor situații penibile. Susțin să găsim soluții pentru a le oferi cadrelor didactice mai mulți bani, dar să fie acoperite legal!".
Și, chiar dacă există o interdicție scrisă și parafată de un "general", aceste concursuri extrașcolare se desfășoară nestingherite!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7204 secunde