Internetul - cel mai bun sfetnic al femeilor?

399

Articole de la același autor

Un studiu realizat de comScore, citat de hit.ro, al cărui rezultat a fost făcut public recent arată că femeile preferă să caute pe Internet informații despre sănătate decât să întrebe familia sau prietenii. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 921 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani. Conform datelor colectate, pentru a afla informații medicale, 82% preferă să se adreseze doctorilor sau farmaciștilor, 60% caută pe Internet și doar 51% se întorc către prieteni, familie și persoane importante din jurul lor.
În mod normal, femeile preferă să întrebe familia sau prietenii despre informațiile medicale care le interesează, dar se pare că acum mult mai multe informații sunt disponibile pe Internet. În plus, analizele arată că noua tendință a cumpărătorilor este de a se informa temeinic și, cum Internetul este o sursă uriașă și mult mai completă de informații, procentul rezultat în urma studiului comScore nu mai este surprinzător.
Dincolo de specificul studiului, datele demonstrează în mod evident că tot mai mulți utilizatori încep să folosească Internetul nu numai ca formă de divertisment, ci și ca sursă de informare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.3167 secunde