Inundații în India: 4 morți, peste 180.000 de sinistrați

369
Peste 800 de sate au fost inundate ca urmare a revărsării râului Brahmaputra, în statul Assam din estul Indiei, după mai multe zile de ploi torențiale. Potrivit bilanțului autorităților locale, viitura a răpit viața a cel puțin patru persoane, lăsând în urma sa peste 180.000 de sinistrați, potrivit Agerpres.

Autoritățile centrale încearcă să asigure sinistraților produse de primă necesitate, în primul rând alimente, între care orez și linte.

Persoanele evacuate din calea apelor au fost cazate temporar în școli și clădiri aparținând guvernului statului Assam.

În estul Indiei se produc cu regularitate inundații în sezonul ploios, care durează de obicei din iulie până în septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8787 secunde