Japonia interzice accesul la mai puțin de 20 de kilometri de Fukushima

404
Japonia interzice accesul la mai puțin de 20 de kilometri de Fukushima - c1a80e2c0ed9c4e9e686b61220b84260.jpg
Autoritățile japoneze au interzis prin lege accesul pe o rază de 20 de kilometri în zona centralei nucleare Fukushima, afectată de seismul din 11 martie și de tsunami-ul care i-a urmat.
Populația a fost rugată să evacueze zona la scurt timp după dezastrele care au stricat sistemele de răcire ale centralei, dar ordinul nu fusese transpus în lege.
Aproximativ 80.000 de locuitori din zonă vor putea să se întoarcă timp de două ore, sub supraveghere, să își ia lucrurile, al căror nivel de radioactivitate va fi verificat.
Nu este clar câți oameni locuiesc încă în zona vizată, dar poliția ar fi numărat cel puțin 60 de familii.
Persoanele aflate la mai mult de 20 de kilometri de centrală, dar la mai puțin de 30, au fost sfătuite inițial să rămână în case sau să plece. Ulterior, și lor li s-a recomandat să își părăsească locuințele.
"Centrala nu este stabilă", a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yukio Edano.
"Le-am cerut locuitorilor să nu intre în zonă, pentru că există un risc enorm pentru siguranța lor. Din păcate, sunt în continuare oameni în zonă. Astăzi (joi - n.r.) am decis să desemnăm regiunea drept zonă de urgență, bazându-ne pe legea de-zastrelor", a adăugat el.
Majoritatea persoanelor evacuate sunt adăpostite în săli de sport și școli, așteptând să se întoarcă acasă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8004 secunde