Jurnalistul de la Sky News: "Dacă traficanții de arme au jucat teatru, merită un Oscar. Sunt cei mai buni actori"

168
Jurnalistul de la Sky News:

Articole recomandate

 Într-un interviu exclusiv pentru România TV, Ramsay Stuart, jurnalistul care a realizat reportajul Sky News despre armele vândute de români, spune că tot ce este prezentat în filmare este real și că este la dispoziția autorităților române. Britanicul mai spune că, dacă s-a lăsat înșelat, atunci oamenii din material sunt cei mai buni actori.

"De ce au acceptat să facă asta? Tipul care a pus la cale tot făcea parte din familie (n.r. - de traficanți). Dar acum nu se mai ocupă cu așa ceva. A fost parte a familiei, s-a născut acolo. Iar ei îi erau datori pentru anumite lucruri pe care el le făcuse pentru ei. Nu pot spune ce anume a făcut în trecut, dar a fost important pentru ei", a declarat jurnalistul Ramsay Stuart.

Ziaristul a explicat că înainte de a face reportajul s-a sfătuit cu consultantul său militar, care are experiență militară de 25 de ani, iar acesta i-a confirmat că traficanții nu sunt impostori.

"Am alături de mine tot timpul un tip care este soldat, este consultantul meu militar. Mi-a dat confirmări în legătură cu acei tipi, cu armele, are o experiență militară de 25 de ani și îi accept opiniile. Dar am și eu experiența mea. Dacă ar fi jucat teatru (n.r. - traficanții), atunci ar merita un Oscar. Sunt cei mai buni actori", a adăugat jurnalistul.

În apărarea sa, englezul a precizat că a făcut multe reportaje în zonele de conflict din lume, iar dacă autoritățile vor să îl ancheteze, el va răspunde la toate întrebările.

"Autoritățile pot vorbi cu mine oricând doresc, la fel și cele britanice, pot spune oricui ce fac. Am făcut interviuri cu talibanii, cu Statul islamic, cu Al Nusra, am petrecut mult timp din viața mea în zonele de război", a mai spus jurnalistul Ramsay Stuart.

Procurorii DIICOT au efectuat șapte percheziții în Târgu Mureș și Bistrița-Năsăud, la domiciliile mai multor persoane, după reportajul celor de la Sky News.

În dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Sursele au precizat că intermediarul între presupușii traficanți și jurnaliștii de la Sky News a fost adus marți seara la DIICOT și ar fi recunoscut la audieri fapta. Anchetatorii ar fi găsit toate armele și au descoperit că unele erau deținute legal pentru vânătoare, potrivit Agerpres.ro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5178 secunde